Divizia Uber din China va fuziona cu Didi Chuxing, într-o afacere de 35 de miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe lângă vânzarea subsidiarei din China, tranzacţia include o investiţie de un miliard de dolari a Didi în Uber
Pe lângă vânzarea subsidiarei din China, tranzacţia include o investiţie de un miliard de dolari a Didi în Uber

Uber Technologies vinde divizia din China principalului furnizor de servicii online de împărţire a transporturilor din ţară, Didi Chuxing, care va forma o companie de 35 de miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei.

Potrivit Reuters, acordul va pune capăt unei concurenţe costisitoare între cele două companii, atât pentru clienţi, cât şi pentru şoferi, iar investitorii în Uber China, entitate deţinută de Uber, Baidu şi alte companii, vor primi o participaţie de 20% la Didi.

Pe lângă vânzarea subsidiarei din China, tranzacţia include o investiţie de un miliard de dolari a Didi în Uber. Deocamdată, Uber va continua să opereze propria aplicaţie în China.

Reprezentanţii Uber şi ai Didi au refuzat să comenteze.

Achiziţia diviziei din China a Uber ar putea complica colaborarea Didi cu alte startup-uri în domeniul serviciilor online pentru împărţirea transporturilor.

Didi a încheiat anterior acorduri de colaborare cu operatorii Lyft (SUA), Ola (India) şi Grad (Asia de Sud-Est), pentru a crea o forţă globală care să concureze Uber.

Apple a investit un miliard de dolari în Didi Chuxing

În urmă cu câteva săptămâni, Apple a investit un miliard de dolari în serviciul de transport Didi Chuxing, echivalentul chinezesc al Uber, care, potrivit directorului general Tim Cook, va ajuta compania să înţeleagă mai bine piaţa din China.

Investiţia, rară pentru Apple, conferă companiei prezenţă pe două segmente ale industriei tehnologice, economia împărţirii costurilor şi tehnologia auto, în timp ce afacerile cu iPhone-uri dau semne de gâfâială.

Apple încearcă să revigoreze vânzările din China, unde compania a fost supusă unor presiuni mari din partea autorităţilor de reglementare şi unde Cook va face o vizită în această lună. Serviciile Apple de vânzare de cărţi şi de filme prin iBooks şi iTunes au fost blocate recent în China.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite