De la tipografie la un business dulce, „dospit“ 5 ani. Povestea unui antreprenor autodidact

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudy Teianu şi-a văzut visul cu ochii la 50 de ani
Rudy Teianu şi-a văzut visul cu ochii la 50 de ani

După 20 de ani în care a deţinut o tipografie şi a cochetat cu designul de interior, la 50 de ani, Rudy Teianu a decis că a venit vremea să facă din pasiunea pentru gătit un business. N-a fost o decizie uşoară, drept pentru care de la idee până la deschiderea porţilor magazinului Turmeric & Cardamom au trecut 5 ani.

Rudy Teianu are 50 de ani şi este unul dintre pionerii antreprenoriatului românesc. A deschis împreună cu un prieten o tipografie, în 1991, şi a lucrat acolo 20 de ani. În paralel însă a ăncolţit pasiunea pentru altceva. Mai întâi, acel altceva a fost designul de interior, aşa că a început să decoreze case. Unele erau ale prietenilor, alţii ale prietenilor prietenilor. Şi în paralel şi cu această pasiune a început să gătească. Aşa că ar putea spune că noul său business a fost pus la copt chiar în propria bucătărie. Dar cum a fost mereu o persoană care a preferat să facă lucrurile ca la carte, înainte de a face pasul oficial, Rudy Teianu s-a pus pe învăţat. 

"Am gătit experimental ce îmi aduceam aminte din vacanţe. Încet-încet mi s-a schimbat complet gustul pentru mâncare şi am hotărât să deschid un business unde să pot combina gătitul şi designul de interior. Am comandat manualele de la cea mai bună şcoală de bucătari, Le Cordon Bleu, şi m-am pregătit şase ani, atât cât durează şi facultatea în realitate", a povestit antreprenoarea pentru Adevărul.

Ideea de a deschide Turmeric et Cardamom era pusă pe hârtie, însă lucrurile nu au stat la fel de simplu. Patru ani a durat doar găsirea unui spaţiu perfect, în zona de Nord a Capitalei, singura luată în considerare pentru local. Spaţiul ideal era în construcţie, aşa că şantierul a mai durat 7 luni. De altfel, partea aceasta, împreună cu dotarea bucătăriei, au reprezentat şi investiţiile majore în business. În paralel, confirmarea că este pe drumul cel bun venea de la comenzile primite pentru evenimentele corporate.

Turmeric

La trei luni de la deschidere, Rudy Teianu spune că rata de retenţie a clienţilor este mare. Cei mai mulţi sunt persoane care călătoresc mult, care caută gusturi noi şi locuri diferite pentru petrecerea timpului liber, care să le amintească de călătoriile făcute. De altfel, influenţele orientale nu sunt doar la baza ofertei de produse, ci şi la baza numelui ales pentru business. 

"Mâncarea mea preferată este cea oriental-asiatică şi mi-am dorit să se regăsească în meniul nostru influenţe din aceste zone. Am vrut să folosesc toate condimentele de care îmi era dor şi am început să pregătesc în casă curry de prin locurile vizitate. Aşa mi-am dat seama ca turmeric şi cardamom se folosesc pe jumătate de glob, şi pentru dulce şi pentru sărat, iar numele mi-a sunat foarte simpatic", a mai explicat Rudy Teianu.

Ca şi direcţie de dezvoltare a businessului, aceasta spune că nu va deschide un restaurant şi nici nu îşi doreşte să mărească numărul locaţiilor. Singura diversificare va veni din meniu, unde îşi propune să ofere mereu experienţe noi, astfel încât clienţii să fie mereu surprinşi. De asemenea, o direcţie de dezvoltare importantă este adresarea segmentului B2B prin evenimente corporate, dar şi prin oferta de cadouri pentru sărbători, atât pe acest segment, cât şi pe segmentul B2C.

Până acum, cea mai mare provocare rămâne personalul. Pentru că antreprenoarea a decis să facă totul după chipul şi asemănarea sa, adică nu a angajat profesionişti. Întreaga echipă a fost trainuită de aceasta, astfel încât produsele preparate să rămână la aceleaşi standarde de calitate, indiferent de volumul vânzărilor, iar impresia clienţilor să fie că se află într-o bucătărie special deschisă pentru fiecare dintre ei. 

"Dincolo de forţa de muncă, nici hăţişurile birocratice nu au ajutat-o prea mult la început de drum, în ciuda experienţei ca antreprenor. Este o provocare să ştii tot ce trebuie să faci din punct de vedere legal. Este un sistem închis şi nu se găseşte nicăieri toată informaţia de care ai nevoie la început de drum. Altfel, avem un concept atipic şi credem că felul în care ne concentrăm pe calitate şi nu pe volum ne va diferenţia pe piaţă", a mai precizat Rudy Teianu. 

Turmeric

Aşteptările de business sunt optimiste. Într-un an, Turmeric et Cardamom ar trebui să se autosusţină financiar, iar proprietara să înceapă să recupereze investiţia.

După a treia experienţă antreprenorială, aceasta spune că nu există niciun business sigur. Viaţa de antreprenor este dură, iar diferenţa dintre proiecţia despre urmărirea unui vis şi realitate este imensă. "Dacă eşti determinat, dispus la un efort enorm pe termen lung, atunci merită încercat", a conchis aceasta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite