Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor: „Vrem să adoptăm scăderea TVA de la 1 ianuarie 2014”. Ce alte impozite ar putea fi reduse
0TVA-ul ar putea reveni la nivelul de 19%. Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, spune că de la 1 ianuarie 2014 taxa pe valoare adăugată ar urma să fie diminuată cu 5%, “dacă evoluţia economică va permite."
Măsura este la concurenţă cu o eventual scădere de cinci procente a nivelului contribuţiilor sociale.
„Nu se pot implementa ambele. Ori una, ori alta. A doua măsura va urma peste un de zile”, a declarat Chiţoiu. În plus, ministrul a ţinut să precizeze că, în 2013, contribuabilul român nu va trebui să plătească nicio majorare de taxă sau impozit.
Ultima majorare a TVA, de la 19% la 24%, a fost luată în iulie 2010, în contextul unor negocieri dure cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional(FMI).
O decizie controversată, înfierată chiar de promotorul său, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu. Acesta a admis ulterior că a majorarea taxei pe valoare adăugată a condus la o încetinire a creşterii economice a României.