Daea, despre sprijinul de la UE pentru fermieri: „Aşteptăm, pentru că vor mai veni sume în această direcţie“

0
Publicat:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că este un moment dificil pentru fermieri, iar suma alocată de la Uniunea Europeană cu titlul de despăgubiri este mică, însă "vor mai veni sume în această direcţie", relatează Agerpres.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că mai vin bani de la UE pentru fermieri FOTO gov.ro
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că mai vin bani de la UE pentru fermieri FOTO gov.ro

"Este un moment dificil şi trebuie să îl trecem şi să trecem cu bine, prin înţelegere, prin acţiune, prin ajutor reciproc, printr-o coordonare a activităţii, motiv pentru care am făcut apel la fermieri şi le-am spus să aibă încredere în autorităţile statului pentru că ele sunt cele ce trebuie să intre în dialogul acesta instituţional cu Comisia Europeană şi să stabilim, în mod corect, concret şi în folosul fermierilor acele măsuri atât de necesare pentru a depăşi momentul acesta foarte greu. (...) Au venit în ţară 10 milioane, noi, prin efortul guvernamental şi posibilităţile pe care le avem din punct de vedere juridic ca să putem antrena şi sume suplimentare, am dublat această sumă la 20 de milioane. Am pus în mişcare imediat actul normativ, în aşa fel încât sumele respective să ajungă la fermieri. E o sumă mică, dar aşteptăm, pentru că vor mai veni sume în această direcţie şi de aceea spuneam că, printr-o colaborare şi printr-o înţelegere perfectă şi o punere de acord între instituţiile statului, să putem ajungem la un rezultat convenit cu Comisia Europeană, un rezultat care trebuie să apară în urma scrisorii pe care au adresat-o cele 5 state (...) preşedintei Comisie Europene (...). Se solicită Comisiei Europene să se apeleze la celelalte fonduri pentru că rezerva de criză are o dimensiune mică", a explicat ministrul.

Ministrul Agriculturii s-a aflat, la Ploieşti, târgul de produse româneşti '"Bunătăţi de soi din România". 

Premierul vrea măsuri urgente 

Vineri, 7 aprilie, șeful Guvernului i-a cerut ministrului Agriculturii să găsescă într-un timp cât mai scurt măsuri pentru sprijinirea fermierilor români, afectați de faptul că cerealele ucrainene nu doar tranzitează țara noastră, ci sunt și vândute, fără a li se aplica taxe.

 Premierul Nicolae Ciucă a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook, pe tema sprijinirii fermierilor români. „Am solicitat ministrului Agriculturii Petre Daea măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor și a procesatorilor români. Cu reprezentanții acestei ramuri economice am discutat ieri, la Palatul Victoria, când mi-au prezentat problemele pe care le au. Problema valorificării juste a producției lor poate fi rezolvată prin configurarea unei relații corecte a producătorilor și procesatorilor, pe de o parte, cu lanțurile de retail din țară. De asemenea, sunt necesare instrumente eficiente care să faciliteze exporturile de produse agricole și alimentare românești, în scopul echilibrării balanței comerciale din acest domeniu”, precizează liderul de la Palatul Victoria.

Susținem ideea unui program care să includă investiții publice în unități de depozitare și procesare destinate micilor producători, acordarea de facilități pentru procesatori și finanțarea mecanismelor și a schemelor de susținere, astfel încât banii europeni și din bugetul național să ajungă la timp la fermierii români”, mai punctează premierul.

Numeroase proteste au fost făcute de fermierii din întreaga țară față de situația creată de cerealele ucrainene care au intrat pe piața din România.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite