Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică angajamentele propuse de crescătorii de păsări

0
Publicat:

Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) și mai multe companii pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate care au condus la declanșarea investigației pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre din România, arată un comunicat al autorității de concurență.

Carne de pui jpg

Investigația vizează comportamentul producătorilor și/sau comercianților de carne de pasăre, precum și al asociației din care aceștia fac parte care ar fi participat la schimburi de informații sensibile, în cadrul unor întâlniri ale asociației, iar companiile ar fi intenționat să limiteze livrările de carne de pasăre, ceea ce ar fi putut restrânge concurența pe piața din România”, menționează sursa citată.

Angajamentele propuse de UCPR și companiile investigate se referă, în special, la anonimizarea și agregarea informațiilor care pot circula în cadrul asociației, prin implementarea unui sistem de tip black box, care va primi și centraliza informațiile transmise de companii. În plus, companiile investigate au propus implementarea unor proceduri interne privind fluxurile de informații atât interne, cât și externe și a unor programe de conformitate cu legislația în domeniul concurenței.

Astfel, UCPR se angajează să își modifice statul de funcționare, urmând să prelucreze și să disemineze doar informații agregate despre evoluția pieței cărnii de pasăre. De asemenea, va disemina buletine informative către terți și le va publica pe pagina proprie de internet, mai menționează sursa citată.

După ce analizează observațiile primite, Consiliul Concurenței poate solicita modificarea propunerii de angajamente și/sau poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

Dezbaterea publică a Consiliului Concurenței vine după ce piața de producție și comercializare a cărnii de pasăre a mai fost zguduită de alte două mari probleme: pui vopsiți și carne cu Salmonella.

La începutul lunii aprilie, comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de peste 45.000 de lei şi au oprit temporar de la comercializare mai multe loturi de produse din carne de pui în care a fost confirmată prezenţa bacteriei Salmonella, în urma unor controale realizate în magazine, la nivel naţional.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite