Concedieri în masă. Închiderea Remarkt lasă sute de persoane fără locuri de muncă
0Închiderea unui centru comercial dintr-un mare oraș al țării lasă pe drumuri peste 100 de angajați, număr care se adaugă celorlalți aproape 700 recent disponibilizați.

Sunt concedieri în masă la un centru comercial din municipiul Arad, care urmează să se închidă. 120 de angajaţi vor fi disponibilizați, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad.
Este a doua notificare de acest fel după ce fabrica de vagoane marfă din oraş a anunţat că va disponibiliza 699 de angajaţi.
Directorul AJOFM Arad, Alexandru Molnar, a declarat marţi, pentru Agerpres, că notificarea de concediere colectivă a fost depusă de reprezentanţii unui centru comercial, iar contractele de muncă ale celor 120 de angajaţi vizaţi ar urma să înceteze la finalul lunii iunie.
„Am primit în cursul zilei de luni această notificare. Ne pregătim logistic pentru a prelua persoanele care nu îşi vor găsi un loc de muncă până la încetarea contractelor şi care vor fi interesate să intre în şomaj”, a precizat Alexandru Molnar.
El a adăugat că este a doua notificare de concediere colectivă înregistrată de instituţie după cea depusă, la începutul lunii aprilie, de Greenbrier România, care a anunţat că îşi va închide fabrica de vagoane marfă din Arad şi va disponibiliza 699 de angajaţi din cei 777.
Centrul comercial care ar urma să se închisă este Remarkt (cunoscut în trecut sub numele Real), care a fost printre primele magazine de mari dimensiuni din oraşul Arad.
Încă din primăvara anului trecut, mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de componente a disponibilizat deja 97 de persoane.
Rata şomajului în judeţul Arad a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii opt ani, în prezent fiind de 1,91%. Creşterea treptată a început în 2024, de la 1,1%.
Doar la începutul anului 2017 nivelul şomajului a mai fost în jur de 2%, cu excepţia perioadei ianuarie - aprilie 2021,