Comună suedeză, asaltată de cereri pentru terenuri. La ce preț le vinde și când se reia licitația
0Comuna Goten din vestul Suediei a fost nevoită să suspende, temporar, vânzarea de terenuri, după ce a fost inundată de solicitări ca urmare a ofertei sale la prețuri derizorii, scrie AFP.

"Am lansat această campanie la mijlocul lunii aprilie. A fost o idee puţin nebunească, dar şi ca o glumă, ca să fim sinceri. A fost o operaţiune de marketing", a spus primarul din Goten, unde locuiesc aproximativ 5.000 de locuitori.
Răspândite pe întreg teritoriul comunei, 13 terenuri, pentru care de mai multe decenii nu s-a reuşit să se găsească un cumpărător şi au căzut în uitare, au fost scoase la vânzare la preţul modest de o coroană suedeză (aproximativ 0,08 euro) pentru un metru pătrat.
Obiectivul avut în vedere era construirea de noi locuinţe într-o zonă cu o densitate redusă şi impulsionarea regiunii, a precizat primarul. Suprafaţa parcelelor scoase la vânzarea variază între 7 şi 1.200 de metri pătaţi.
Odată cu achiziţionarea terenului, cumpărătorul se angajează că va construi o casă în următorii doi ani. Asta înseamnă noi costuri suplimentare: autorizaţia de construcţie (30.000 de coroane), tarifele pentru conectarea la reţeaua de alimentare cu apă (170.000 de coroane), electricitate (40.000 de coroane) şi conectarea la Internet (30.000 de euro).
La câteva săptămâni după debutul campaniei, Goten a reuşit să vândă trei parcele.
"O mare reuşită pentru o comună mică. Însă nu ne-am imaginat niciodată ce urma să ni se întâmple", a afirmat primarul.
Un reportaj realizat de un post local de televiziune la finele lunii iunie a declanşat un fenomen de tip bulgăre de zăpadă. Mai multe surse media din Suedia au reluat reportajul, un video a apărut pe TikTok şi milioane de persoane au descoperit Goten şi terenurile sale ieftine. Câteva zile mai târziu totul s-a transformat într-un fenomen mondial, explică edilul, după ce două surse media anglofone au reluat informaţia.
Rezultatul, comuna din Suedia este inundată cu emailuri şi apeluri telefonice venite din partea potenţialilor cumpărători, astfel că Goten a fost nevoită să suspende, temporar, procedura de vânzare, pentru a putea analiza toate propunerile.
"Avem persoane interesate din Europa, Asia, în principal din India şi Pakistan, dar şi din SUA, Australia şi chiar şi din America de Sud", a precizat Johan Mansson. Prin această campanie "am reuşit să punem Goten pe harta lumii", a adăugat el.
Procedura va fi reluată în data de 7 august, cu o vânzare de terenuri la licitaţie.
Cine poate cumpăra teren
„Absolut oricine este binevenit să cumpere unul dintre terenuri”, a spus Månsson. „Nu există reguli sau cerințe cu privire la cine are voie să cumpere unul. Ar fi absolut fantastic dacă am putea convinge oameni din străinătate interesați să cumpere terenuri și aici.”
El nu a spus dacă este necesară rezidența sau cetățenia suedeză , dar este probabil doar persoanele care trăiesc legal în Suedia ar fi eligibile.
Este necesar angajamentul de a folosi terenul. Cumpărătorii trebuie să înceapă să construiască pe terenul lor în termen de doi ani; în caz contrar, terenul este restituit primăriei locale.
„Costă mulți bani să construiești o casă, iar prețul terenului nu este totul, dar este o parte importantă din asta”, a declarat primarul local, Johan Månsson, pentru The Local, scrie EuroNews.
Ratele dobânzilor sunt în scădere în Suedia, dar familiile sunt încă atente la piața imobiliară.
„Dacă această campanie înseamnă că o familie, de exemplu, are curajul să-și construiască o casă aici, în ciuda situației economice actuale, ar fi fantastic.”
„Unele dintre aceste parcele au fost în vânzare de mulți ani, adesea multe decenii, deoarece au fost mai mult sau mai puțin uitate”, a spus Månsson.
Ce are de oferit Göten rezidenților
Göten este o destinație populară pentru turiștii din Suedia și nu numai.
Orașul este cunoscut pentru unele dintre atracțiile sale populare, inclusiv biserica romanică Husaby Kyrka, reperul istoric Martorpsfallet cu cascada sa și zona sălbatică Österplana Hedoch Vall.
Aceste situri oferă un amestec de experiențe istorice, naturale și culturale, atrăgând vizitatori să exploreze bogatul patrimoniu și peisajele pitorești ale orașului.
Loturile vândute sunt împrăștiate pe tot municipiul, în principal în zonele dezvoltate. Campania a început luna trecută, iar trei terenuri au fost deja vândute, mai mulți oameni s-au arătat interesați.
Göten nu este singurul care oferă terenuri la preț redus. La sud, municipalitatea Hylte a lansat o campanie similară la începutul acestui an, vânzând 54 de terenuri la același preț.
Campania de la Göten se va desfășura pe parcursul anilor 2024 și 2025.
„După aceea, probabil că nu va mai fi continuat, deoarece economia va reveni cel mai probabil la normal. Dar, desigur, vom discuta despre asta în viitor.”