Comerţul online face victime: Vitantis Shopping Center va fi restructurat, iar hipermarketul Carrefour se va închide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vitantis Shopping Center va trece printr-o restructurare substanţială, inclusiv o reconversie parţială a utilizării actuale. Prin urmare, începând cu data de 15 ianuarie, şi hipermarketul Carrefour situat în centrul comercial se va închide.

Vitantis Shopping Center a fost inaugurat în septembrie 2008 şi a reprezentat, la momentul respectiv, cel mai mare proiect de retail din Bucureşti, având peste 36.000 mp de suprafaţă închiriabilă. Proiectul a fost achiziţionat în 2014 de către Revetas Capital Fund 1, un fond de investiţii imobiliar axat pe Centrul şi Estul Europei.

Revetas Capital Advisors, o entitate specializată în administrarea fondurilor de investiţii din domeniul imobiliar, transmite că decizia se materializează ca reacţie atât la schimbările consistente survenite în mediul micro şi macro de retail, cât şi la impactul comerţului on-line asupra comportamentului de cumpărare din întreaga industrie.

Radu Boitan, directorul de investiţii al Revetas, menţionează faptul că „o abordare inovativă şi proactivă este esenţială în raport cu viitorul centrului, ale cărui potenţial şi valoare pe piaţă sunt indiscutabile. Revetas se va concentra pe elaborarea unei strategii integrate de repoziţionare a proprietăţii, fapt ce nu exclude opţiunea unei reconversii”.

Carrefour se închide din 15 ianuarie

Revetas transmite că colaborează îndeaproape cu principalii chiriaşi pentru a închide gradual galeria comercială în primul trimestru din 2018. Galeria comercială este ancorată din punct de vedere comercial de existenţa hipermarketului Carrefour, care va înceta să funcţioneze începând cu data de 15 ianuarie.

„După o analiză atentă şi fundamentată, am agreat împreună cu partenerul nostru, Revetas Capital, să închidem hipermarketul Carrefour din Vitantis Shopping Center, având în vedere schimbarea mediului de piaţă şi a preferinţelor clienţilor noştri din zona aferentă, pe parcursul celor 10 ani de operare”, au transmis reprezentanţii hypermarketului.

Celelalte unităţi comerciale (printre care Praktiker, Casa Rusu, Diego) vor continua să funcţioneze ca şi până acum, aspect justificat de performanţele înregistrate de către acestea, dar şi de cererea mare existentă pe piaţă pentru bunurile şi serviciile oferite.

„Revetas a explorat un portofoliu extins de oportunităţi privind restructurarea Vitantis, fiind dedicat ideii de augmentare a potenţialului acestuia, remodelarea integrală şi repoziţionarea pe piaţă fiind singurele soluţii viabile, capabile sa ofere o valoare sustenabilă pe termen lung”, a explicat Vlad Dragoescu, Administratorul societăţii Vitantis SRL. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite