Cîţu: Măsurile implementate de noi au avut efect, în ciuda scenariilor apocaliptice venite de la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu

Creşterea economică timidă din primul trimestru, în raport cu ultimul trimestru al anului trecut, poate însemna că România nu va intra în recesiune, consideră ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, avertizând însă că urmează o perioadă plină de provocări.

„Măsurile implementate de noi au avut efect şi economia a crescut în termeni reali în primul trimestru din acest an. În ciuda tuturor piedicilor şi a scenariilor apocaliptice venite de la PSD şi de la trompetele lor din spaţiul public. V-am spus că facem lucruri fantastice!”, susţine Florin Cîţu, într-o postare ulterioară datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Recunoscând că „în 2020 nu mai putem avea creşterea economică estimată la începutul anului” şi că „vom avea un deficit mai mare” decât cel estimat, ministrul şi-a exprimat încrederea că „economia va începe să şi revină din trimestrul trei şi vom avea o dinamică în V”. 

„Există probabilitatea foarte mare să nu avem două trimestre consecutive de contracţie a economiei. Adică să evităm recesiunea tehnică”, a afirmat Cîţu. 

Propunerile populiste reduc stabilitatea economică

„Urmează foarte multe provocări şi nu am câştigat încă lupta cu criza dublă, de sănătate şi economică”, a afirmat ulterior ministrul, referindu-se la stabilitatea economică, pusă în pericol de propunerile „populiste” ale veniturilor cu pensiile şi salariile bugetarilor.

„Cel mai mare pericol pentru stabilitatea economică şi pentru bunăstarea românilor îl reprezintă măsurile populiste care reduc veniturile şi cresc cheltuielile bugetare votate de partidele de opozite din Parlament.

Voi administra, ca şi până acum, cu responsabilitate şi prudenţă finanţele României pentru a reduce cât mai mult impactul negativ al acestei crize asupra tuturor românilor”, a adăugat ministrul

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite