Cine este Barrier, producătorul care şi-a triplat business-ul în criză
0Deşi un nume nu foarte popular la nivelul întregii ţări, producătorul de tâmplărie PVC Barrier, parte a grupului Electric Plus, este un exemplu de succes pe o piaţă a construcţiilor extrem de lovită de criză, care s-a înjumătăţit în ultimii cinci ani, pe fondul lipsei investiţiilor în proiecte noi.
Povestea Barrier a început în anul 1995, când doi antreprenori români din Bacău au pus bazele firmei Electric Plus, fiind totodată şi anul în care în România apărea pentru prima dată termenul de tâmplărie cu geam termopan. În anul 2003, Electric Plus demarează oficial producţia de tâmplărie PVC în judeţul Bacău, într-o hală de producţie de 300 de metri pătrăţi, în care lucrau 10 angajaţi, pentru ca cinci ani mai târziu, în anul 2008, compania să inaugureze o linie de producţie mai modernă, capabilă să scoată pe porţile fabricii un număr mai ridicat de ferestre şi uşi din PVC.
În anul 2010, soţii Adrian şi Liliana Garmacea, proprietarii firmei Electric Plus, au înfiinţat Barrier, brandul sub care sunt comercializate şi în prezent ferestrele şi uşile cu geam termopan ale companiei cu sediul în Bacau. Afacerile Electric Plus au crescut puternic în anii de criză, de la 3,6 milioane de euro în 2008 la 6,5 milioane de euro, în 2011 – primul an complet de activitate pentru brandul Barrier, pentru ca la finele anului trecut să se dubleze, la peste 13 milioane de euro, pe o piaţă care în ultimii ani s-a înjumătăţit.