Cinci case izolate din satul Puntea Lupului au acum curent electric prin proiectul „Energie pentru viaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Asociaţia Energia Inteligentă
Foto Asociaţia Energia Inteligentă

Asociaţia Energia Inteligentă a montat panouri fotovoltaice în cinci gospodării izolate situate în Satul Puntea Lupului din Munţii Ciucului, judeţ Harghita, prin proiectul Energie pentru Viaţă, etapa a doua.

Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului acordat de compania Electrica Furnizare care a susţinut integral această etapă a proiectului, demonstrând încă o dată responsabilitate faţă de comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi implicare activă în dezvoltarea sustenabilă a României.

„Compania Electrica Furnizare ajunge zi de zi în casele a peste 3,2 milioane de clienţi. Suntem un partener stabil şi cel mai vechi din piaţa de energie electrică românească. Am crescut, ne-am dezvoltat, am evoluat în 120 de ani alături de comunităţile în care furnizăm energie electrică. Şi tot acolo ne întoarcem pentru a contribui activ la dezvoltarea sustenabilă a acestora. Proiectul <<Energie pentru Viaţă>> este esenţial pentru comunitatea care trăieşte în munţii Harghitei, dar şi pentru grupul Electrica, acesta susţinând constant demersurile ce implică producerea de energie din surse regenerabile. Ne dorim să continuăm astfel de colaborări şi pe viitor şi felicităm Asociaţia Energia Inteligentă pentru iniţiativă” a declarat Corina Popescu, CEO Electrica.

”Consider că este de datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm în astfel de proiecte cu impact asupra societăţii, proiecte care pot schimba în bine viaţa semenilor noştri şi care în acelaşi timp au un puternic mesaj social. Dezvoltarea durabilă pe care ne-o dorim cu toţii se poate obţine doar arătând grijă faţă de oameni şi mediu. Prin ”Energie pentru viaţă” am reuşit să schimbăm în bine viaţa beneficiarilor acestui proiect, aducând pentru prima dată curent electric în casele lor, în timp ce am folosit energie din surse regenerabile. Una din casele beneficiare ale proiectului nostru este locuită de o familie cu patru copii. Uimirea şi bucuria pe care am văzut-o în ochii copiilor atunci când au aprins lumina pentru prima dată în casa lor este cea mai mare mulţumire pe care ne-o puteam dori. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care ne-au încurajat şi susţinut de-a lungul acestui proiect şi în special companiei Electrica Furnizare care a făcut posibilă şi a doua etapă a demersului ”Energie pentru viaţă”. Sperăm să nu ne oprim aici, ci să devină o tradiţie şi să continuăm acest proiect şi în anii următori” a declarat Dumitru Chisăliţă, Preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.

Proiectul ”Energie pentru viaţă” a fost lansat de Asociaţia Energia Inteligentă în luna martie a acestui an, cu scopul de a atrage finanţările necesare pentru montarea de panouri fotovoltaice în gospodării fără curent electric situate în zone montane izolate. Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat în Munţii Apuseni, unde la finalul lunii iunie au fost montate panouri fotovoltaice în cinci case din Comuna Întregalde, judeţ Alba, cu ajutorul companiilor care s-au alăturat acestui demers. A doua etapă a proiectului s-a desfăşurat în Munţii Ciucului şi a fost posibilă datorită sprijinului primit de la Electrica Furnizare care a susţinut integral instalarea panourilor fotovoltaice în cinci gospodării din satul Puntea Lupului, Comuna Lunca de Jos, judeţul Harghita, care nu au fost conectate niciodată la curent electric.

În România, conform unei situaţii întocmite de ministerul Energiei pe baza datelor colectate de la Consilii Judeţene si Prefecturi, în 2018 peste 52,000 de gospodării nu aveau curent electric. Deşi necesare, investiţiile pentru conectarea acestor gospodării la reţeaua de electricitate nu demonstrează criteriul de eficienţă pentru operatorul de distribuţie, aşadar, şansele lor de a fi racordate la electricitate sunt foarte mici. În acelaşi timp, finanţările pentru montarea de panouri fotovoltaice exclud gospodăriile care se găsesc la mai puţin de 2 km de reţeaua de energie existentă, astfel, un număr îngrijorător de gospodării nu au şanse de a avea energie electrică.

Prin proiectul ”Energie pentru viaţă”, Asociaţia Energia Inteligentă şi-a propus atât atragerea finanţărilor necesare montării de panouri fotovoltaice în case izolate, care nu au avut niciodată curent electric, cât şi tragerea unui semnal de alarmă asupra numărului mare de gospodării neelectrificare care se găsesc în România la ora actuală şi necesitatea ca un număr cât mai mare de corporaţii să se implice în astfel de proiecte astfel încât Energia să apară în Viaţa tuturor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite