CFR Călători neagă informațiile potrivit cărora ar fi în pericol de faliment sau că ar opri activitatea
0Compania națională de transport de călători CFR Călători a transmis luni, 16 iunie, că informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi pericol de faliment sau că ar opri activitatea sunt false.

„Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort.
Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna.
Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că NU se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de «faliment» se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că NU există un astfel de pericol”, transmite CFR Călători într-un comunicat.
Sâmbătă, 14 iunie, CFR Călători reclama „subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători”.
Informațiile sunt cuprinse într-o scrisoare oficială transmisă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de către directorul general al societății, Traian Preoteasa.
Documentul, semnat și de directorul financiar, Aida Hanganu, avertizează că, în lipsa unei finanțări suplimentare, există riscul iminent al opririi traficului feroviar de călători și al anulării trenurilor, în special pe secțiile neelectrificate. „În lipsa unor măsuri rapide, România riscă paralizarea circulației feroviare de călători”, avertizează directorii companiei.
CFR Călători reclama că compensația alocată pentru transportul public de călători pentru anul 2025 este de „doar” 1,739 miliarde lei, sumă „insuficientă pentru acoperirea costurilor de exploatare a societății”.
Compania reclama că această compensație reprezintă doar 80% din suma alocată pentru anul 2024, în timp ce veniturile din transportul de călători sunt diminuate ca urmare a unei ordonanțe de urgență, iar cheltuielile sunt cel puțin la nivelul anului 2024.
CFR Călători mai susținea că încasează o compensație lunară de doar 132,14 milioane de lei, despre care spune că este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor lunare, anul trecut aceasta fiind de 180 milioane de lei.