Cei nouă câştigători ai Loteriei Bonurilor Fiscale din luna martie vor încasa până la 19 iunie câte câte 93.333 de lei
0Cei nouă câştigători ai Loteriei Bonurilor Fiscale din luna martie vor încasa câte 93.333 de lei net, Ministerul Finanţelor urmând să facă plata până cel târziu la 19 iunie. Bonurile câştigătoare la extragerea în luna martie sunt cele în valoare de 293 de lei, emise la 7 februarie.
La extragerea din 20 martie au ieşit câştigătoare bonurile din 7 februarie în valoare de 293 de lei, cu un fond total de premiere de un milion de lei, care urma să se împartă la maxim 100 de persoane, însă au fost depuse doar nouă cereri de revendicare a premiilor. Astfel, fiecărui câştigător îi revine suma de 111.111 lei, care se va impozita cu 16%, astfel că o persoană va primi în final 93.333 de lei.
Plăţile vor fi efectuate până la 19 iunie, respectiv în maxim 60 de zile de la expirarea perioadei de revendicare, care s-a încheiat la 20 aprilie.
Înainte de a fi virate premiile, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale, va verifica dacă bonurile depuse pentru revendicarea premiilor sunt autentice şi reale.
Finanţele vor organiza luni, în a doua zi de Paşte, o extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, la care vor participa bonurile emise între 1 februarie şi 16 aprilie, urmând să fie acordate tot cel mult 100 de premii, cu un fond de câştiguri de un million de lei. Extragerea va fi efectuată în studioul TV al Loteriei Române, de la ora 19.45.
Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând din ziua următoare la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.