Ce trebuie să știe românii care și-au transferat pensia din Italia în România
0Pensiile și alte ajutoare sociale dobândite conform legislației din România pot fi transferate cu ușurință în alte state membre ale Uniunii prin completarea unor formulare.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr.1408/71 referitoare la aplicarea sistemelor de securitate socială salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunităţii, precum şi ale convenţiilor bilaterale de asigurări sociale la care România este parte, persoanele care au dreptul la prestaţii de invaliditate, de bătrâneţe sau de urmaş şi la ajutoare de deces, dobândite potrivit legislaţiei române, vor beneficia de aceste prestaţii chiar dacă reşedinţa lor (locul de şedere obişnuită) este stabilită pe teritoriul altui stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European sau pe teritoriul unui stat cu care România aplică instrumente juridice bilaterale.
Ce trebuie să facă pensionarii
Pentru a beneficia de plata prestaţiilor în străinătate, beneficiarii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale vor:
I. Comunica caselor teritoriale de pensii informaţii privind contul deschis în străinătate în care se vor achita prestaţiile de invaliditate, de bătrâneţe sau de urmaş sau ajutoarele de deces dobândite potrivit legislaţiei române;
II. Completa şi transmite Certificatul de Viaţă, conform instrucţiunilor caselor teritoriale de pensii.
I. În vederea achitării, prin transfer bancar, a prestaţiilor amintite, casele teritoriale de pensii vor utiliza informaţiile bancare confirmate de beneficiarii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prin intermediul:
- Formularelor de legătură transmise de instituţiile de asigurări sociale de pe teritoriul statului de reşedinţă (locul de şedere obişnuită);
sau al
- Declaraţiilor de transfer în străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Unde și cum se transmite declarația
Declaraţia de transfer în străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii se transmite la sediul casei teritoriale de pensii personal de către titularul drepturilor sau se depune, prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, emisă conform legii, însoţită de un document care confirmă detalii bancare şi de o copie a actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual.
În cazul beneficiarilor stabiliţi pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau pe teritoriul statelor cu care România a aplicat sau aplică acorduri sau convenţii bilaterale de securitate/asigurări sociale, documentul care confirmă detaliile bancare va fi însoţit de un act care atestă locul de şedere obişnuită.
Transmiterea declaraţiei şi a documentelor care o însoţesc se poate face:
- prin poştă, la sediul casei teritoriale de pensii, sau
- prin e-mail, prin scanare şi transmitere la adresa electronică oficială a casei teritoriale de pensii, postată de instituţia menţionată pe site-ul acesteia.
În cazul beneficiarilor nerezidenţi stabiliţi pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European care nu şi-au exprimat opţiunea cu privire la valuta în care doresc să primească drepturile ce li se cuvin din cadrul sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări,plăţile vor fi efectuate în Euro, cu excepţia beneficiarilor stabiliţi pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în cazul cărora plăţile vor fi efectuate în GBP.
Cheltuielile generate de transferul în străinătate al pensiilor şi al altor drepturi de asigurări sociale şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale acordate în cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se suportă de beneficiari, prin diminuarea sumelor ce fac obiectul transferului, cu excepţia situaţiilor în care prevederile instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte dispun altfel.
Certificatul de Viață se transmite în fiecare an. Altfel, plata e sistată
II. Pentru a beneficia de drepturile cuvenite în cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, beneficiarul nerezident aflat în plată are obligaţia de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un Certificat de Viaţă.
În vederea prezentării Certificatului de Viaţă, casa teritorială de pensii competentă transmite acestuia, la adresa sa de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz, în luna octombrie a fiecărui an, un exemplar al Certificatului de Viaţă completat în Partea A, indicând data limită de transmitere a certificatului de către beneficiar.
Beneficiarul nerezident are obligaţia de a completa Partea B a Certificatului de Viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz.
La solicitarea beneficiarului nerezident autoritatea legală de pe teritoriul statului de reşedinţă, respectiv domiciliu, după caz, certifică faptul că Partea B a Certificatului de Viaţă a fost semnată personal de titularul drepturilor, completând, în acest sens, Partea C a certificatului. Autoritatea legală abilitată să completeze Partea C a Certificatului de Viaţă poate fi şi misiunea diplomatică sau oficiul consular al României în statul de reşedinţă.
În situaţia în care beneficiarul nerezident nu prezintă sau nu transmite certificatul de viaţă menţionat, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, casa teritorială de pensii competentă suspendă drepturile cuvenite titularului începând cu luna februarie a anului în curs.
Dacă beneficiarul nerezident transmite certificatul de viaţă menţionat, după expirarea termenului stipulat în paragraful anterior, drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, vor fi reluate în plată de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripţie.
Informaţii detaliate privind procedura prin care se realizează transferul în străinătate al prestaţiilor de invaliditate, de bătrâneţe sau de urmaş şi al ajutoarelor de deces, dobândite potrivit legislaţiei române, precum şi modelul Declaraţiei de Transfer şi al Certificatului de Viaţă, sunt disponibile accesând website-ul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Datele au fost preluate de pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe.