Casa Verde Fotovoltaice: Peste 8.000 de persoane fizice din Regiunea Sud-Est s-au înscris în program
0Aproximativ 8.000 de persoane fizice din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea s-au înscris, miercuri, în Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Sud-Est.

„Astăzi, 2 octombrie 2024, ora 10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională - Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Est - judeţele judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea”, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu.
Astfel, bugetul de 242.730.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 8.091 de persoane fizice.
„Astăzi s-a încheiat o nouă etapă de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice. Mulţumesc locuitorilor Regiunii Sud-Est care au împărtăşit experienţa încrierii în program şi care au confirmat încă o dată interesul foarte mare în accesarea fondurilor de viitori prosumatori, având posibilitatea instalării sistemelor fotovoltaice în propriile gospodării cu finanţare AFM”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Înscrierile persoanelor fizice şi a unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, se realizează conform următorului calendar:
- 27 septembrie: Regiunea Nord-Vest;
- 30 septembrie: Regiunea Centru;
- 1 octombrie: Regiunea Nord-Est;
- 2 octombrie: Regiunea Sud-Est;
- 3 octombrie: Regiunea Sud;
- 4 octombrie: Regiunea București-Ilfov;
- 7 octombrie: Regiunea Sud-Vest Oltenia;
- 8 octombrie: Regiunea Vest;
- 9 octombrie: Unități de cult.
Documentele necesare înscrierii persoanelor fizice sunt: actul de identitate, certificatele fiscale din care reiese că persoana nu are datorii la bugetul consolidat și la bugetele locale, precum și extrasul de carte funciară.
Finanțarea de 30.000 de lei include și bateriile de stocare
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziționarea și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și a unei instalații de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile, sub condiţia suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 3.000 de lei.
„În cadrul următoarelor sesiuni ce vor fi demarate în baza noului ghid de finanțare, se vor aloca fonduri suplimentare pentru achiziționarea instalațiilor de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile”, a informat AFM.