UE a îngheţat active ale unor oligarhi şi entităţi ruse şi belaruse în valoare de aproape 30 miliarde euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Grupul operativ, înfiinţat de Comisie luna trecută, s-a reunit periodic pentru a asigura o mai bună coordonare a aplicării sancţiunilor UE împotriva persoanelor şi întreprinderilor ruse şi belaruse.

Unul dintre obiectivele grupului operativ este să cerceteze legăturile care există între active care aparţin persoanelor incluse pe lista cu sancţiuni ale UE şi activităţi infracţionale. În acest context, grupul operativ a solicitat tuturor statelor membre să facă schimb de informaţii cu privire la activele îngheţate până în prezent în jurisdicţiile lor respective.

Deşi activitatea este în desfăşurare, iar statele membre sunt încă în curs de compilare şi partajare a informaţiilor, până în prezent mai mult de jumătate dintre statele membre au raportat Comisiei măsurile luate pentru îngheţarea activelor. Acestea au informat cu privire la active îngheţate în valoare de 29,5 miliarde EUR, printre care se numără ambarcaţiuni, elicoptere, bunuri imobiliare şi opere de artă în valoare de aproape 6,7 miliarde EUR.

În plus, au fost blocate tranzacţii în valoare de aproximativ 196 miliarde EUR. Grupul operativ va continua să se reunească periodic, iar următoarea întrunire va avea loc vineri, 22 aprilie 2022.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite