PwC: Munca la distanţă a crescut numărul cazurilor de burnout, generând un record de demisii la nivel global

0
Publicat:
Ultima actualizare:
burnout

Munca la distanţă şi cea hibridă au crescut productivitatea pe termen scurt pentru majoritatea companiilor la nivel global, peste obiectivele stabilite, dar încrederea angajaţilor în angajatori a scăzut, parţial din cauza burnout-ului.

Potrivit sondajului Future of Work and Skills, realizat de PwC, aproape 60% dintre respondenţi au declarat că organizaţia lor a avut rezultate mai bune faţă de obiectivele de performanţă şi de productivitate ale angajaţilor, stabilite în ultimele 12 luni, şi doar 4% au avut performanţe semnificativ mai slabe. Încrederea angajaţilor a scăzut însă, doar 31% dintre directori generali şi de resurse umane intervievaţi arătând ferm că în organizaţia lor există un nivel ridicat de încredere între angajaţi şi managerii lor direcţi. Aproape trei sferturi (74%) dintre respondenţi nu cred că oamenii pot gestiona eficient volumul de muncă şi timpul personal.

”Menţinerea şi chiar creşterea productivităţii angajaţilor de la apariţia pandemiei, în condiţiile muncii de la distanţă, a surprins pozitiv organizaţiile care aveau iniţial aşteptări pesimiste. Însă pe măsură ce timpul a trecut, noul mod de lucru începe să arate şi neajunsurile.

Dificultatea de a gestiona în paralel munca şi responsabilităţile familiale, de exemplu, lipsa interacţiunii faţă în faţă cu colegii, incertitudinea socială generată de pandemie sunt doar câţiva factori care explică valul de demisii la nivel global şi ataşamentul tot mai scăzut faţă de angajatori.

Este încurajator faptul că, în sondajul actual, aproape 40% dintre lideri au spus că încrederea dintre angajaţi şi managerii lor direcţi este foarte importantă. Companiile trebuie să găsească un echilibru între modul de lucru şi sănătatea oamenilor având o abordare bazată pe date pentru a înţelege şi a preveni motivele care au diminuat capacitatea de retenţie a angajaţilor”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC Romania. 

Raportul notează că burnout-ul a devenit în sine o epidemie, fiind recunoscută oficial ca boală de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Angajaţii obosiţi şi anxioşi îşi dau demisia de la locurile de muncă în număr record în întreaga lume.

Numai în SUA, 20 de milioane de oameni şi-au părăsit locurile de muncă în perioada aprilie - august 2021, potrivit Biroului de Statistică a Muncii. În Marea Britanie, Biroul pentru Statistică Naţională a raportat peste 1 milion de locuri de muncă vacante în august 2021.

Digitalizarea, provocare pentru companii şi motiv de anxietate pentru angajaţi 

Digitalizarea va continua să fie o preocupare pentru companii, dar şi o sursă de anxietate pentru angajaţi, pentru că pe de o parte majoritatea organizaţiilor nu înţeleg riscurile înlocuirii muncii umane cu tehnologie, şi de cealaltă parte oamenii se tem pentru locurile lor de muncă. 

Doar 21% dintre respondenţi au susţinut că pot identifica riscurile şi doar un sfert le comunică clar şi consecvent angajaţilor despre impactul automatizării şi AI.

De asemenea, o treime dintre executivii intervievaţi spun că este foarte importantă identificarea competenţelor de care organizaţia va avea nevoie în viitor din cauza schimbărilor tehnologice şi doar 26% spun că pot face acest lucru în prezent.

În ceea ce îi priveşte pe angajaţi, companiile trebuie să comunice consecvent şi să ofere oportunităţi de perfecţionare pentru joburile viitorului, pentru a susţine angajabilitatea pe termen lung a oamenilor lor.

Despre sondaj

Sondajul a fost realizat în luna septembrie în rândul a circa 4.000 de directori generali şi de HR din 28 de industrii şi 26 de state.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite