Statele din regiunea arctică sunt modele demne de urmat, susţine preşedintele Islandei

Statele din regiunea arctică sunt modele demne de urmat, susţine preşedintele Islandei

Grimsson, preşedintele Islandei, este convins că a procedat corect lăsând băncile să se prăbuşească FOTO AFP

În contextul în care Europa continuă să aibă de suferit de pe urma şomajului ridicat şi a creşterii economice fragile, Islanda îşi pune toate speranţele în regiunea arctică, despre care preşedintele islandez a spus că „devine, treptat, una dintre cele mai importante zone pentru economia globală“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comentariile liderului Olafur Ragnar Grimsson vin la patru ani de când, împovărate de datorii, băncile ţării s-au prăbuşit, şi pe măsură ce creşterea economică a Islandei pare să o depăşească pe cea a zonei euro.

Grimsson a spus că decizia de a nu salva băncile a fost cea mai dificilă pe care a trebuit să o facă vreodată, dar a fost şi cea corectă. „Faptul că am permis prăbuşirea băncilor este unul dintre motivele fundamentale pentru care Islanda se află acum pe drumul către o redresare puternică, faţă de alte ţări europene“, a declarat el pentru CNN.

Preşedintele în vârstă de 69 de ani a menţionat că Norvegia şi Groenlanda, alte două economii din zona arctică, ce nu fac parte din Uniunea Europeană, sunt modele demne de urmat.

El a spus că nu va ezita să respingă o decizie parlamentară privind solicitarea de a adera la UE, o promisiune care i-a asigurat cinci mandate prezidenţiale de succes.

Cu toate acestea, Grimsson a mărturisit că nu este sigur dacă strategia Islandei privind băncile ar putea fi adoptată de ţările care se confruntă cu probleme similare, cum ar fi Irlanda. „Fiind parte din zona euro, nu a putut să-şi devalorizeze moneda“, a spus el, amintind cum coroana islandeză a scăzut brusc, ca urmare a colapsului financiar. Astfel a fost posibilă o revenire a ţării, prin creşterea cererii pentru exporturi.

„Încă există cicatrici, dar voinţa poporului islandez ne-a permis să ne revenim şi să privim cu încredere spre viitor“, a adăugat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările