Oficial: Croaţia ţinteşte aderarea la zona euro în 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Croaţia ar putea adera la zona euro încă din ianuarie 2023, a declarat guvernatorul băncii centrale, Boris Vujcic, scrie Bloomberg.

Declaraţia lui Vujcic vine la o zi după ce autorităţile croate au trimis membrilor Eurogrupului o scrisoare de intenţie pentru a intra în „sala de aşteptare” a zonei euro, cunoscută sub numele de mecanismul de schimb valutar ERM-2.

„Aceasta presupune ca Croaţia să îndeplinească atunci criteriile nominale de convergenţă”, a declarat Vujcic, în interviul publicat vineri. „Nu există încă date definitive, trebuie să mergem pas cu pas”, a mai spus el. Croaţia ar putea îndeplini condiţiile pentru a se alătura ERM-2 până la jumătatea anului viitor şi ar putea face schimbul valutar „cel puţin doi ani” mai târziu.

Pe lângă Croaţia, cel mai nou membru al UE, şi Bulgaria şi România încearcă, de asemenea, să adopte moneda euro. Ele ar urma paşii altor foste ţări comuniste, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia, care şi-au îndeplinit deja promisiunea de a-şi retrage monedele naţionale, promisiune pe care au făcut-o în momentul aderării la blocul comercial, în 2004. Dintre cei mai mari membri estici ai UE, Ungaria, Polonia şi Cehia nu au planuri imediate să adere la zona euro, deşi sunt obligate de legea UE să facă în cele din urmă acest lucru.

Cu aproximativ 80% din depozite în euro, economia croată este deja cea mai dependentă de această monedă comparativ cu ceilalţi membri care nu au adoptat-o oficial. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite