Numai că pandemia cu noul coronavirus a provocat o incredibil de rapidă schimbare generală la nivelul tuturor calculelor şi a obligat experţii la o recalculare a proiecţiilor economice pentru acest an şi a celor pe termen scurt, cerut acum insistent de liderii ţărilor respective pentru a vedea pe ce bază negociază, intern şi extern, alianţele viitoare de supravieţuire.

Căci despre asta se vorbeşte. Sau, mă rog, se vorbeşte în organizaţiile internaţionale şi în multe ţări ale lumii, chiar dacă decidenţii politici din România, inclusiv forumul decisiv al Parlamentului, au ales să ignore subiectul, favorizând cearta perpetuă dâmboviţeană, doar cu gândul la viitoarele alegeri şi la posibilitatea de a folosi cât mai corect şi rapid, decisiv dacă se poate, tragedia pandemiei pentru distrugerea duşmanului politic. Nu veţi auzi despre planuri alternative despre ieşirea din criză supuse discuţiei publice, apoi celei parlamentare, nu veţi vedea decât ştiri anecdotice despre ce fac alte ţări. Asta e şi chiar nu mai e nimic de comentat.

Dar, iată, realitatea este într-adevăr dramatică şi, cu certitudine, va implica viitoare modificări structurale la nivelul deciziilor politice în ce priveşte reformulării economiilor naţionale. Amplitudinea crizei şi tragismul efectelor o impune. 

Iată starea de fapt reieşită din prezentarea proiecţiilor pentru anul acesta şi anul viitor făcută de cei de la FMI în World Economic Outlook:

  

Nu este însă o exagerare jurnalistică folosirea repetată a termenilor "tragedie" şi "dezastru", introducând panică în mintea şi sufletul cetăţenilor în perioada Sfintelor Sărbători? Personal , cred că nu poate exista un răspuns mai clar decât estimarea celor de la FMI în care se spune că "pe plan mondial, pandemia va produce pierderi cumulate (2020 şi 2021) la nivelul PIB-ului mondial care s-ar putea ridica la aproximativ 9000 de miliarde $, adică o sumă mai mare decât a economiilor reunite ale Germaniei şi Japoniei": 

"Este vorba despre o criză care nu seamănă cu niciuna de până acum şi domneşte o mare incertitudine privind consecinţele sale asupra vieţii şi modurilor de existenţă ale oamenilor ", avertizează Gita Gopinath, economista-şefă de la FMI care adaugă că, în acest moment, "multe ţări sunt confruntate cu crize multiple ale căror interacţiuni sunt complexe: criză sanitară, criză financiară şi scăderea preţului la produsele de bază. Decidenţii iau măsuri fără precedent pentru a ajuta gospodăriile, întreprinderile şi pieţele financiare şi, cu toate că asta este fundamental pentru a favoriza o reluare în forţă a activităţii, există o mare incertitudine în ce priveşte modul în care va evolua peisajul economic la ieşirea sa din carantină". Aceast "Mare Blocaj Global" constituie cea mai gravă recesiune de la Marea Depresie Economică şi este cu mult mai grav decât criza financiară mondială.

De aici şi previziunile scăderii economice şi apoi a creşterilor prognozate pentru 2020 şi, respectiv, 2021:

Şi ajungem la estimarea finală: în acest an, toate economiile se vor contracta la un nivel extrem de important, dar vor exista două excepţii: China şi India. Conform datelor din raportul FMI, China va rămâne pe creştere economică, dar cu numai 1,2% faţă de previziunea de +6% din ianuarie, având în 2021 un PIB în creştere cu 9,2%, India ar urma să aibă în acest de 1,9% (faţă de 4,2% prognozaţi), dar cu un PIB în 2021 în creştere la nivelul de 7,5%.

Asta i-a făcut pe unii comentatori să-şi pună întrebarea dacă nu cumva aceste două pieţe enorme vor putea trece mai uşor şi mai rapid decât ceilalţi peste efectele economice ale pandemiei dată fiind colosala forţă de muncă super-ieftină pe care o au la dispoziţie şi în condiţiile în care pierderea de vieţi umană mare sau chiar extrem de importantă în termenii gândirii europene, pentru ei, calculând la valorile lor demografice, înseamnă cifre care se încadrează, totuşi, în coeficientul de risc acceptabil. Sună foarte cinic, dar acest calcul privind valoarea exactă a forţei de muncă tinere şi oricând disponibile, consumând resurse alimentare tradiţionale ieftine şi uşor de cultivat, cu un procentaj de fertilitate ridicat sau extrem de ridicat al femeilor, face ca orice calculo regional privind ieşirea din "Marele Blocaj Global" să fie complet diferit de tot restul lumii.

Dar cât vor rezista oare cele două ţări? 

Această a doua întrebare are sens din moment ce raportul FMI avertizează că scenariul global prezentat se poate oricând înrăutăţi dacă, în acest trimestru, cel mai târziu până la finele anului, nu vor exista pe piaţă atât vaccinul cât şi tratamentul pentru COVID-19. Asta deoarece ei au luat în serios faptuil că maladia se poate întoarce, în unul sau mai multe cicluri. Impactul va fi devastator deoarece: "dată fiind incertitudinea extremă privind durata şi intensitatea crizei sanitare, luăm în considerare şi alte scenarii mai nefavorabile. Pandemia s-ar putea să nu se resoarbă în cel de-al doilea semestru al acestui an, ceea ce va antrena o prelungire a măsurilor de restricţie, o deteriorare a condiţiilor financiare şi noi fracturi ale liniilor mondiale de aprovizionare. Caz în care PIB-ul mondial va scădea şi mai mult: - 3% suplimentari în 2020 (faţă de scenariul de bază de - 3%), am putea ajunge chiar la -8% dacă pandemia se prelungeşte până în 2021".

Prin raport la acest al doilea scenariu trebuie judecată reacţia febrilă, extrem de îngrijorată, a pieţelor internaţionale la auzul veştilor venite din China care raportează acum o creştere dramatică a numărului de morţi, tocmai după ce lansase aproape o celebrare naţională pe ideea încheierii coşmarului de la Wuhan. Dacă tendinţa se confirmă şi în următoarele zile, atunci este limpede că avem de-a face cu un posibil început de al doilea val care nu va întârzia să aibă o propagare globală, rostogolindu-se peste state deja fragilizate sau chiar extrem de fragilizate şi care mai au foarte puţine resurse şi putere de a face faţă unei noi mari încercări.  

Cine va mai putea rezista unei eventuale Mari Carantine şi pe ce se vor baza economiile naţionale pentru supravieţuire? Cine a acumulat, preventiv, destule resurse în previziunea unui dublu sau triplu "scenariu-catastrofă" în care pe lângă pandemie, vor trebui luaţi în calcul factorii care ţin de degradarea permanentă a condiţiilor climatice care, asemeni secetei puternice de la noi, vor duce la viitoarea criză alimentară? 

Bătălia încrâncenată din acest moment se bazează doar pe un pariu pe un anume model de ieşire din criză? Oricum, nimeni nu e sigur de reuşită, mai ales că puţine sau extrem de puţine sunt ţările care au acumulat un nivel confortabil de rezerve strategice de supravieţuire. Bătălia de acum nu este în primul rând între modele economice concurente ci între modele de viaţă în viitor. În acest sens, va urma oare o prelungire a conceptului occidental de bunăstare garantat de statul-providenţă sau ne va trimite oare, la modul mai mult sau mai puţin simbolic, la filozofia bolului de orez?