India devansează Rusia şi ocupă locul trei în topul ţărilor cu cei mai mulţi miliardari

India devansează Rusia şi ocupă locul trei în topul ţărilor cu cei mai mulţi miliardari

Cel mai bogat indian este miliardarul Mukesh Ambani, proprietarul conglomeratului Relliance Industries

India a depăşit Rusia la numărul de miliardari, ajungând pe poziţia a treia în lume, după SUA şi China, din cauza sancţiunilor internaţionale şi a scăderii cotaţiilor petrolului pe bursele de mărfuri, potrivit unui clasament anual al celor mai bogaţi oameni din lume, citat de către Wall Street Journal.

Astfel, în SUA există 537 de miliardari, pe locul secund fiind China, cu 430 de miliardari, urmată de India, pe locul 3, cu 97 de miliardari, în creştere cu 27 faţă de anul trecut. Rusia ocupă locul 4 în top, cu 93 de miliardari, cu 10 mai puţini decât anul trecut, potrivit ediţiei din 2015 a Hurun Global Rich List.
 
La nivel global, raportul susţine că numărul miliardarilor a crescut cu 222, până la cifra record de 2.089, însă valoarea averii lor totale a scăzut cu 1,5%, până la 6.700 miliarde de dolari (5.900 miliarde de euro). Vârsta medie a miliardarilor lumii este de 64 de ani, la fel ca şi anul trecut.
 
Cel mai bogat om din lume este Bill Gates, cu o avere estimată la 85 de miliarde de dolari, urmat de Carlos Slim, cu o avere de 83 de miliarde de dolari, şi Warren Buffet, cu 76 de miliarde de dolari. 
 
Cel mai bogat om din India este Mukesh Ambani, cu o avere de 20 de miliarde de dolari, care îl plasează pe locul 41 la nivel mondial.
 
Topul oraşelor cu cea mai mare densitate de miliardari este condus de New York, cu 91 de miliardari, urmat de Moscova, cu 73 de miliardari. 
 
Mumbai, capitala financiară a Indiei, are 40 de persoane cu o avere mai mare de un miliard de dolari, ceea ce îl plasează pe locul şase în topul oraşelor cu cei mai mulţi miliardari, după Londra.
 
În topul continentelor, însă, pe primul loc este Asia, cu 943 de miliardari.
 
Rusia a fost lovită anul trecut de o serie de sancţiuni internaţionale după anexarea Crimeei şi sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei, iar recent a fost afectată de scăderea bruscă a preţului petrolului – de la 115 dolari pe baril în vară la doar 50 de dolari – şi de deprecierea rublei cu aproape 60%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările