Frica de Trump face ravagii pe bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile marilor companii europene sunt în declin astăzi, şi se îndreaptă spre cea mai slabă evoluţie săptămânală din ultimele nouă luni, pieţele fiind agitate de riscurile politice, transmite MarketWatch, potrivit news.ro.



Astfel, indicele Stoxx Europe 600 este în scădere cu 0,8%, toate componentele industriale ale acestuia având o evoluţie negativă, cu precădere cel al sectorului sănătăţii, financiar şi al serviciilor de consum. Scăderea săptămânală ar fi de 3,7%, cea mai amplă din februarie.

„Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, scorurile strânse din sondaje continuă să provoace nervozitate în piaţă”, a scris într-o notă adresată investitorilor Michael Hewson, analist şef la CMC Markets UK.

Sondajele arată că în cursa pentru Casa Albă distanţa dintre republicanul Donald Trump şi democrata Hillary Clinton este scădere, în condiţiile în care Hillary Clinton este considerată  o opţiune care ar da stabilitate pieţelor financiare.

Scăderea bursieră din Europa urmează tendinţa din SUA, unde indicele S&P 500 a închis joi în scădere cu 0,44%, marcând a opta depreciere consecutivă, cel mai lung şir după octombrie 2008.
Riscurile politice au impact şi asupra acţiunilor listate la Londra, indicele FTSE 100 fiind în coborâre cu 1,3%.

Alegerile din SUA vor avea loc pe 8 noiembrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite