Cât mai rezistă China în topul celor mai buni?

Vedere aeriană asupra capitalei chineze Beijing. FOTO Reuters

Să documentezi creşterea şi declinul unei super-puteri este destul de dificil. Să identifici vârful cel mai de sus al unei ascensiuni este aproape imposibil. O excelentă analiză realizată de publicaţia „The Diplomat“ explică modul în care problemele economice, demografice, provocările legate de mediu şi relaţiile internaţionale ar putea pune capăt ascensiunii Chinei.

Ce ar trebui luat în considerare, mai exact, în măsurarea unei super-puteri? Economia sau nivelul bogăţiei sale? Momentul în care are loc creşterea economică sau durabilitatea acestei creşteri? Este oare mediul extern o variabilă ce trebuie introdusă în calculul puterii sau puterea unei ţări este relativă şi comparabilă cu cea a posibililor adversari, se întreabă „The Diplomat”.

A atins oare China maximul istoric?

Dacă cineva ar fi pus această întrebare cu câţiva ani în urmă, probabil ar fi fost umilit şi scos din încăpere într-un cor de râsete. Ideea de atunci era că puterea Chinei era într-o continuă creştere. Astăzi, această întrebare este pe buzele tuturor, subliniază publicaţia citată.

Ce s-a schimbat? Aproape totul

Ar fi de înţeles să susţinem faptul că Olimpiada 2008 din Beijing a marcat, din punct de vedere simbolic, vârful puterii chinezeşti. Totul a luat-o în jos de-atunci. Prinşi în criza economică mondială, chinezii nu au reuşit să egaleze economic momentul olimpiadei.

Datorită fondurilor alocate de autorităţile de la Bijing pentru salvarea economiei naţionale în anii 2008 - 2009, la care se adaugă deficitul bugetar şi proliferarea creditelor, China a reuşit să evite recesiunea şi să aibă încă un an (2010) în care a înregistrat o creştere economică de două cifre. Abilitatea Beijingului de a ţine sus economia a fost lăudată şi a fost considerată un semn al unei conduceri puternice. Însă, atunci nu se ştia că va plătit un preţ prea mare pentru un program de stimulare defectuos.

Mare parte din acest program, aproape 1.500 de miliarde de dolari (două treimi din această sumă fiind sub formă de împrumuturi de la bănci deţinute de stat), a fost irosită pe investiţii în capital fix, cum ar fi infrastructura, fabricile şi proprietăţile imobiliare. Ca rezultat, multe dintre aceste proiecte nu sunt viabile din punct de vedere economic şi vor trăi numai pe spinarea sistemului bancar cu ajutorul unei grămezi de împrumuturi neprofitabile.

Dezechilibrul macroeconomic dintre investiţie şi consum nu s-a îmbunătăţit mai deloc. Astăzi, economiştii chinezi se chinuie să revitalizeze creşterea economică. Combinaţia dintre îndatorarea guvernului, împrumuturile masive ascunse în sistemul bancar, cererea externă anemică şi profiturile în scădere, a făcut imposibilă folosirea aceleiaşi strategii economice pentru a stimula economia Chinei.

Dificultăţile pe termen scurt nu sunt singurele probleme ale Chinei. În următorul deceniu, mulţi dintre factorii structurali favorabili ce au ajutat la creşterea economică a Chinei în anii trecuţi, vor dispărea.

Suprapopularea este o problemă

În fruntea listei se află demografia. Proporţia populaţiei aflată la vârsta la care poate munci şi-a avut avântul în 2011 şi a început să scadă în 2012, conform unui studiu RAND. În acelaşi timp, numărul pensionarilor este într-o creştere rapidă. În 2010, 8,6% din populaţie avea peste 65 de ani. Până în 2025, procentul va fi de 14,3. O populaţie îmbătrânită va creşte costurile de muncă, va reduce economiile şi investiţiile, va produce inflaţie în sistemul de sănătate şi costuri mari cu pensiile. Asta înseamnă o scădere economică sigură.

Protecţia mediului înconjurător este epuizantă din punct de vedere financiar

Un alt obstacol pentru China este degradarea mediului. Beijing a neglijat protejarea mediului în schimbul unei creşteri economice rapide. Dar costurile cu mediul au devenit de nesuportat şi din punct de vedere economic, şi politic. Poluarea aerului şi a apei cauzează 750.000 de morţi premature şi consumă aproape 8% din Produsul Intern Brut.

Populaţia Chinei, care îndură de multă vreme extrem de multe lipsuri, a început să lupte din toate puterile pentru protecţia mediului. Numai anul acesta, protestele la scară mare au forţat guvernul să anuleze planurile de a construi fabrici ce ar ameninţa sănătatea şi stilul de viaţă al rezidenţilor din două oraşe chineze. În deceniul următor, combinaţia dintre degradarea mediului înconjurător şi efectele încălzirii globale vor trage şi mai în jos economia Chinei.

Politica externă

Mediul politic extern al Chinei începe să se deterioreze. Relaţiile sale cu vecinii au devenit din ce în ce mai tensionate din cauza disputelor teritoriale. Principalii parteneri de afaceri şi-au pierdut răbdarea cu schemele lor mercantile. Principalele probleme s-au mărit din cauza conflictelor ideologice, rivalităţilor geopolitice şi neîncrederilor strategice. Cum statele din jurul lumii sunt mai vigilente la influenţa Chinei şi dau înapoi, Beijingul nu se mai bucură de mână liberă în expansiunea economică şi în securizarea accesului la pieţe şi resurse.

Puterea Chinei, aflată sub conducerea unui singur partid, şi-a atins apogeul. Modelul capitalist poate că a oferit un miracol economic, dar şi-a pierdut magia. Totuşi, viitorul Chinei nu trebuie să fie întunecat. Cu ajutorul unei reforme potrivite, regimul va avea resursele necesare pentru o politică aplicată cu cap şi va ajuta la diseminarea animozităţii şi neîncrederii afişate de străini. China va avea o bază politică şi economică excelentă pentru a fi o super-putere a secolului XXI. Dacă se va întâmpla aşa, cea mai bună perioadă a Chinei este în viitor şi nu în istorie, conchide „The Diplomat“.