BNR marchează 330 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti, lansând o monedă de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR a pus în circulaţie o monedă din argint dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti.

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, pentru a marca 330 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti.

Moneda de aur va avea o valoare nominală de 100 de lei, un diametru de 21 mm şi greutate de 6,452 g.

Aversul monedei redă portretul domnitorului Şerban Cantacuzino, iniţiatorul tipăririi Bibliei de la Bucureşti, şi un fragment al acesteia; inscripţia ,,Romania”, valoarea nominală „100 Lei”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Reversul monedei redă stema lui Şerban Cantacuzino, tipărită în interiorul Bibliei de la Bucureşti, şi inscripţia circulară „330 DE ANI DE LA TIPARIREA BIBLIEI DE LA BUCURESTI”.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 250 de monede din aur.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare este de 1.695,00 lei.

Monedele din aur cu tema 330 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite