BNR: Investiţiile străine au scăzut în ianuarie, balanţa de plăţi înclină din nou spre deficit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele străine au făcut, în prima lună din acest an, investiţii directe în România în valoare de 286 de milioane de euro, nivel mai scăzut decât cel din ianuarie 2015, arată datele publicate, marţi, de Banca Naţională a României (BNR). În acelaşi timp, balanţa externă de plăţi a României a înregistrat, în prima lună din acest an, un excedent de 168 de milioane de euro, în scădere cu 46% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit BNR, în ianuarie 2015 investiţiile străine directe fuseseră de 318 milioane de euro.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 286 de milioane de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 151 de milioane de euro, iar creditele intragrup - 135 de milioane euro“, se precizează într-un comunicat al BNR.

În 2015, investiţiile străine directe în România au crescut cu 25%, până la 3,03 miliarde de euro, de la 2,42 miliarde de euro în 2014.

Investiţiile străine directe sunt considerate cele mai benefice investiţii realizate de companii străine într-o economie, deoarece sunt realizate pe termen lung şi au, de obicei, efecte pozitive asupra economiei ş salariilor.

Excedentul contului curent scade dramatic

Balanţa externă de plăţi a României a înregistrat, în prima lună din acest an, un excedent de 168 de milioane de euro, în scădere cu 46% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care deficitul comerţului exterior s-a adâncit puternic.
În ianuarie 2015, balanţa de plăţi înregistrase un excedent de 311 milioane de euro.

Creşterea deficitului de cont curent continuă tendinţa de anul trecut, când deficitul extern al României a crescut de două ori şi jumătate faţă de nivelul din 2014, până la 1,76 miliarde de euro.

Scăcderea excedentului a fost determinată în special de creşterea deficitului comercial, de la 175 de milioane de euro, în ianuarie 2015, până la 371 de milioane d euro în prima lună a acestui an.

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că exporturile de mărfuri ale României au scăzut în ianuarie 2016 cu 1,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 4,1 miliarde de euro, iar importurile au avansat cu 3,1%, la 4,5 miliarde de euro.

Evoluţia a a avut ca efect majorarea deficitului comercial cu 114%, până la 382,7 milioane de euro.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP), organismul pe care îşi bazează guvernul proiecţiile bugetare, estimează, pentru acest an, un deficit de cont curent de 2,08 miliarde de euro, în creştere cu 18% faţă de nivelul din 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite