Blue Air va opera curse externe din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blue Air, unul dintre cei mai mari operatori aerieni de tip low cost va deschide, în acest an, o bază de operare la Sibiu, de unde va efectua zboruri externe.

„Sibiu este o zonă care a reacţionat foarte bine la transportul aerian în trecut, precum şi un important punct de atracţie pentru turiştii străini. Dorim să oferim pasagerilor atât conexiuni interne, cât şi zboruri externe cu plecare din Sibiu", a declarat, ieri, Adrian Ionaşcu, directorul general al Blue Air. Totodată, operatorul aerian vrea să-şi întărească poziţia pe pieţele externe şi să deschidă, în acest an, mai multe baze de operare în străinătate. Anul trecut, Blue Air, a deschis o bază la Larnaca, în Cipru, de unde efectuează curse regulate la Milano, Varşovia, Bucureşti şi Salonic.

În ceea ce priveşte încasările din acest an, compania îşi propune o cifră de afaceri de 200-220 milioane de euro, faţă de 140 de milioane de euro în 2009, şi un număr de 2,2 milioane de pasageri, în creştere cu 30% comparativ cu anul precedent.

Compania nu stă la fel de bine şi la capitolul profit. „În 2009, nu cred că am încheiat pe pierderi. Profitul a fost de maximum câteva sute de mii de euro", a conchis Ionaşcu.

Anul acesta se aşteaptă ca aproape cinci miliane de români să zboare cu operatorii low cost. Principalele companii de profil din ţara noastră sunt Blue Air, Wizz Air şi Germanwings.

Potrivit directorului general al companiei, obiectivul Blue Air în 2009 a fost păstrarea cotei de piaţă pe segmentul low cost, care a ajuns la 42-44%.

Aeronavele companiei au avut anul trecut un grad de ocupare de circa 75%, iar pentru anul în curs compania estimează o rată medie de circa 85%.

Anul trecut, compania a lansat zboruri spre mai multe destinaţii externe, printre care Nisa, Bruxelles, Salonic, Viena, Roma şi Veneţia, şi a deschis o bază nouă de operare la Bacău, de unde sunt operate curse spre Italia, Spania şi Anglia. Din Bacău, compania a avut circa 400.000 de pasageri.

Totodată, flota operatorului aerian a fost completată cu aeronave noi, dintre care două de tip Boeing 737-800 Next Generation.

"Pentru 2010 ne propunem să continuăm cu extinderea flotei. Suntem în negocieri pentru achiziţia a trei aeronave 737-800, primul aparat trebuie să-l primim la sfârşitul lunii februarie. Avem în vedere şi achiziţia a două avioane SAAB 340", a afirmat Ionaşcu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite