Salariul mediu net a fost de 3544 lei în octombrie. Cu cât au crescut salariile bugetarilor
0
Salariul mediu net a fost de 3544 lei în octombrie în creştere cu 27 de lei faţă de luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
▪ Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii
în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (8596 lei), iar cele mai mici în
hoteluri şi restaurante (1907 lei).
Octombrie 2021 comparativ cu Octombrie 2020
▪ Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu
6,0%**)
.
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
▪ Indicele câştigului salarial real a fost 98,2% pentru luna octombrie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a
anului precedent.
▪ Indicele câştigului salarial real a fost 99,0% pentru luna octombrie 2021 faţă de luna precedentă.
▪ Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 220,8%, cu 2,2 puncte procentuale
mai mic faţă de cel înregistrat în luna septembrie 2021.
Evoluţia indicilor preţurilor de consum şi a indicilor câştigurilor salariale medii nete, în perioada octombrie 2019 - octombrie 2021
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor
anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în
funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului
salarial lunar la nivelul întregului an.
Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu nominal net, cât şi de rata
inflaţiei.
Octombrie 2021 comparativ cu Septembrie 2021
În luna octombrie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net
a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau
pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri
(inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de
producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au
înregistrat după cum urmează:
• cu 8,1% în industria metalurgică;
• între 3,5% şi 7,5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea substanţelor şi a
produselor chimice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cercetare-dezvoltare;
• între 1,5% şi 3,0% în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, transporturi
pe apă, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de poştă şi de curier, producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea
produselor din cauciuc şi mase plastice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv
maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile
precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri
(inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de
întreruperi/încetări ale activităţii economice, de şomajul tehnic sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de
nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au
înregistrat după cum urmează:
• cu 21,5% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 12,5% ȋn fabricarea produselor de
cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
• între 6,5% şi 7,5% în activităţi de servicii anexe extracţiei, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia minereurilor metalifere;
• între 1,0% şi 3,0% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi auxiliare
pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, alte activităţi de servicii, prelucrarea
lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi
din alte materiale vegetale împletite), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi
semiremorcilor, fabricarea băuturilor, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor,
fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, hoteluri şi restaurante.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în
sănătate şi asistenţă socială (+3,8%), respectiv în învăţământ (+2,5%). Ȋn administraţia publică, câştigului salarial mediu net a avut acelaşi nivel cu cel din luna precedentă.