Românii s-au înghesuit la titlurile de stat cu dobândă de 2,15% şi scutire de impozit. Emisiunea a fost suprasubscrisă şi va fi suplimentată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valoarea unui titlu de stat emis pentru populaţie este de 100 de lei, iar o singură persoană poate cumpăra maximum 1.000 de titluri
Valoarea unui titlu de stat emis pentru populaţie este de 100 de lei, iar o singură persoană poate cumpăra maximum 1.000 de titluri

Ministerul Finanţelor a anunţat că titlurile de stat pentru populaţie au fost suprasubscrise în doar două zile de la lansare, cererea totală ajungând la 108,8 milioane lei, în condiţiile în care valoarea orientativă a ofertei este de 100 de milioane de lei, iar emisiunea urmează să fie suplimentată.

Până la finalul zilei de marţi, 3.425 de persoane fizice au subscris titluri de stat, de aproape trei ori mai multe faţă de numărul total înregistrat la emisiunea similară de anul trecut, de 1.236 de persoane.

Luni, în prima zi de vânzare a titlurilor de stat, 655 de investitori au subscris titluri în valoare de 32,7 milioane de lei.

„Ţinta anunţată, de 100 de milioane de lei, va fi suplimentată în funcţie de nivelul cererii. Cel mai important este să răsplătim încrederea investitorilor persoane fizice în statul român“, a declarat ministrul Finanţelor, Anca Dragu, citată într-un comunicat.

Oferta are loc în perioada 11-29 iulie, iar titlurile au o dobândă de 2,15% pe an, peste dobânzile oferite în acest moment de bănci. Un alt avantaj pentru investitori este faptul că veniturile generate de deţinerea titlurilor de stat nu sunt impozitate, spre deosebire de veniturile din dobânzile bancare, care sunt taxate cu 16%.

Pentru a spori atractivitatea titlurilor de stat din emisiunea dedicată centenarului Marii Uniri, Ministerul Finanţelor va organiza o loterie aniversară la scadenţă, prin care 100 de persoane care au cumpărat titluri de stat vor câştiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deţinute.

Titlurile, scadente în 2018, au o valoare nominală de 100 de lei, iar o singură persoană poate achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei.

Titlurile de stat pot fi achiziţionate, fără costuri, de la patru bănci intermediare - BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite