Reacţia BNR, după votul pro-Brexit: Monitorizăm atent volatilitatea leului şi avem toate instrumentele necesare să atenuăm eventuale şocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR a luat în calcul scenariul ieşirii Marii Britanii din UE în ultimele documente oficiale, printre care raportul asupra stabilităţii financiare, cu un risc semnificativ, iar banca centrală are pregătit mecanismul de reacţie FOTO Mediafax
BNR a luat în calcul scenariul ieşirii Marii Britanii din UE în ultimele documente oficiale, printre care raportul asupra stabilităţii financiare, cu un risc semnificativ, iar banca centrală are pregătit mecanismul de reacţie FOTO Mediafax

Banca Naţională a României (BNR) a luat deja în calcul riscul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi va monitoriza cu atenţie volatilitatea leului, având la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a atenua eventuale şocuri şi reacţii, a declarat purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu, potrivit News.ro.

„În acest moment, evident că există o volatilitate mai ridicată în pieţe, dar comparativ cu pieţele regionale leul are o volatilitate mult mai mica, în comparaţie cu zlotul, care are o depreciere undeva spre 4%“, a afirmat Suciu.

Cotaţiile din piaţa valutară au depăşit 4,54 lei/euro în debutul şedinţei de tranzacţionare de vineri, însă leul a pierdut doar 0,6% din valoare, mult mai puţin decât alte monede din regiune cu regim similar, de flotare controlată.

În regiune,  zlotul polonez a pierdut aproape 3% din valoare în primele tranzacţii de vineri, fiind cotat la un nivel de aproape 4,49 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a depreciat cu peste 1%, până peste pragul de 317 unităţi/euro.

CITEŞTE ŞI: Leul se prăbuşeşte în raport cu euro şi dolarul în urma rezultatului referendumului din Marea Britanie

„Monitorizăm însă cu mare atenţie (piaţa – n.r.) pentru că, evident, va trebui să atenuăm eventuale şocuri şi reacţii, mai degrabă indirecte. Pot să spun că avem toate instrumentele la dispoziţie, spre deosebire de alte bănci centrale, şi asta înseamnă dobândă, rezerve, chiar şi intervenţii. Toate sunt la dispoziţia Băncii Naţionale în cazul în care va fi nevoie“, a subliniat Suciu.

El a precizat că BNR luase în calcul scenariul ieşirii Marii Britanii din UE în ultimele documente oficiale, printre care raportul asupra stabilităţii financiare, cu un risc semnificativ, iar banca centrală are pregătit mecanismul de reacţie.

CITEŞTE ŞI: Cum va fi lovită economia României după ce britanicii au ales să iasă din Uniunea Europeană

Efectele de primă rundă ale Brexit asupra României sunt cele de volatilitate a monedei în piaţă, însă efectele semnificative care preocupă banca centrală şi autorităţile sunt cele de ancorare a României în realităţile europene.

„Aici vor fi schimbări semnificative şi vor apărea repoziţionări şi acest lucru evident ne poate afecta pe termen mediu şi lung“, a menţionat Suciu.

CITEŞTE ŞI: Iohannis, după votul pro-Brexit: Nu sunt motive de îngrijorare pentru economia românească şi pentru finanţele româneşti

Impactul pe termen mediu şi lung asupra României va fi atât pe zona fondurilor europene, câţ şi în ceea ce priveşte instituţiile europene, fiind important de văzut cum se vor repoziţiona şi recalibra acestea.

Britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în referendumul istoric de joi, într-o proporţie de 51,9%, în timp ce 48,1% au optat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la ora 11.00 cu premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu liderii partidelor politice, la Cotroceni, pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite