Noul ROBOR. Daniel Zamfir anunţă că va cere aplicarea şi pentru creditele în derulare

Noul ROBOR. Daniel Zamfir anunţă că va cere aplicarea şi pentru creditele în derulare

Daniel Zamfir - FOTO Eduard Enea

Senatorul Daniel Zamfir, liderul ALDE Braşov, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că liberal-democraţii vor depune săptămâna viitoare un amendament la legea de aprobare a Ordonanţei 19/2019 prin care se urmăreşte ca noul indice Robor să se aplice şi creditelor în derulare.

„Noi, ALDE, vom depune un amendament - legea (de aprobare a Ordonanţei 19/2019 care modifică OUG 114/2018 n.r.) a venit în Parlament - marţi se discută la comisia economică şi am stabilit să depunem un amendament prin care acest indice să se aplice şi creditelor în derulare. Este un lucru firesc, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de la bun început. E nedrept ca oamenii care au semnat credite în lei anii trecuţi să plătească rata raportată la acest indice care nu are nicio legătură cu realitatea”, a declarat Zamfir, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, în prezent, sunt peste 1 milion de oameni care au contracte cu credite în lei.

Senatorul ALDE a menţionat că noua ordonanţă prevede ca, începând din 2 mai, pentru noile contracte de credite în lei să se aplice indicele Robor calculat la tranzacţii şi nu la cotaţii, în acest fel fiind „reparată o nedreptate doar pe jumătate”. Totodată, Zamfir a susţinut că, potrivit unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, prin amendamentul ce va fi propus, nu se va crea o situaţie de aplicare retroactivă a unor prevederi legislative.

„E ca şi cum te-am prins azi că ai furat curent, te-am branşat, iar de mâine plăteşti corect. E mai complicat să vedem cât, cum a fost, cât ai furat. Aşa şi aici. Am constatat că e trucat (indicele Robor - n.r.) şi de aceea guvernul îl schimbă şi de aceea, de mâine, toţi cei care plătesc rate ar trebui să plătească raportat la acesta. (...) Efectele fiind pe viitor, nu poate fi pusă în discuţie retroactivitatea legii. Legea dării în plată, care îmi e dragă mie, se aplică creditelor în derulare. Se poate interveni pe un contract în derulare deoarece efectele sunt pe viitor. Cu ocazia aceasta, reparăm o nedreptate cap-coadă”, a afirmat liderul ALDE Braşov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: