Finanţele modifică legislaţia pentru ca IRCC să se aplice şi creditelor Prima Casă

Finanţele modifică legislaţia pentru ca IRCC să se aplice şi creditelor Prima Casă

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ prin care aliniază legislaţia astfel încât noul indice pentru credite, IRCC, să se aplice şi creditelor prin programul Prima Casă. Băncile anunţaseră că vor aplica în continuare ROBOR, din cauză că Guvernul a „uitat“ să modifice şi legislaţia specifică programului guvernamental.

Finanţele au anunţat, joi, că IRCC se aplică şi creditelor Prima Casă, dar fără să explice de ce, în contextul în care Ordonanţa 19/2019 care introduce noul indice a omis să modifice şi legislaţia specială a programului.

Drept urmare, mai multe bănci, printre care şi BCR şi CEC Bank, unde ministerul Finanţelor este acţionar, au precizat vineri că ele folosesc în continuare ROBOR pentru creditele Prima Casă.

Vineri, Eugen Teodorovici a revenit şi a precizat că noul indice se va aplica şi la programele guvernamentale, „categoric, cu prevedere legală în acest sens“.

Drept urmare, vineri seară, ministerul Finanţelor a anunţat, într-un comunicat, că modifică, printr-un proiect de act normativ, legislaţia specifică programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG nr. 19/2019.

Astfel va fi modificată Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă” - se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare, şi anume rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei.

Se va modifica, de asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi - se propune înlocuirea  sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 3% pe an.

Totodată, va fi modificată Hotărârea Guvernului nr. 741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investeşte în tine” - se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an.

„În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ, finanţatorii vor transmite Ministerului Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N., Fondului Român de Contragarantare  sau fondurilor de garantare, după caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului”, precizează Finanţele. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: