Euro a atins nivelul maxim al acestui an. Problemele din Cipru au dus cursul de schimb la 4,4286 lei/euro

Euro a atins nivelul maxim al acestui an. Problemele din Cipru au dus cursul de schimb la 4,4286 lei/euro

Euro se vinde la casele de schimb valutar cu peste 4,45 lei FOTO Adevărul

Leul a continuat astăzi deprecierea în raport cu moneda europeană, euro atingând nivelul maxim al acestui an. Banca Naţională a României a anunţat o referinţă de 4,4286 lei/euro.

Faţă de referinţa anunţată ieri de BNR, cea de astăzi este în creştere cu 0,67 bani.

Un curs peste cel de joi a fost anunţat de banca centrală la 31 decembrie, când euro a fost la 4,4287 lei/euro.

"Ne aşteptăm ca tendinţa usoară de depreciere să persiste pe fondul sentimentului în continuare nefavorabil din pieţele externe. Totuşi, credem ca potenţialul de depreciere a leului este limitat, posibil până la 4,44 lei/euro, întrucât atingerea acestui nivel ar putea declanşa intervenţii valutare sau cel puţin ar întări temerile legate de acestea", consideră analistului ING Bank Mihai Ţânţaru, potrivit Mediafax.
 
Cursul pentru dolarul american a coborât foarte uşor, de la 3,4235 lei/dolar la 3,4225 lei/dolar. În sesiunea de joi, rata de schimb a atins nivelul maxim de după 13 decembrie, când dolarul a fost cotat la 3,4522 lei.
 
Totodată, cursul pentru francul elveţian a avansat la 3,6235 lei/franc şi s-a plasat la cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie, când rata a fost de 3,6465 lei/franc.
 
Investitorii de pe pieţele financiare sunt în continuare atenţi la situaţia din Cipru, unde Parlamentul va discuta vineri un plan pentru reformarea sectorul bancar şi impunerea de pierderi depozitelor mari, după ce joi Banca Centrală Europeană a avertizat că în lipsa unui sprijin de la UE şi FMI va tăia accesul instituţiilor de credit cipriote la lichiditate de urgenţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: