Cum poţi plăti facultatea copilului doar din alocaţia de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
studenti sala de curs amfiteatru foto adevarul

Studiile superioare sunt, de cele mai multe ori, extrem de costisitoare pentru părinţi, puţini dintre studenţi obţinând burse de stat sau diferite alte subvenţii.

Pentru a veni în întâmpinarea problemelor financiare pe care mulţi dintre părinţi le au, unul dintre cele mai mari fonduri financiare din lume, prezent şi în România, a lansat, împreună cu două mari bănci, campania “Tu cum investeşti alocaţia copilului tău?”.

Concret, în prezent, populaţia cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani se ridică la 2.838.532, conform unei informări recente a Institutului Naţional de Statistică. Aceştia beneficiază de o alocaţie de stat de 300 lei/ lună, până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar ulterior valoarea acesteia este de 150 lei pe lună. 

Dacă un părinte ar administra aceste sume timp de 18 ani printr-o asigurare de viaţă cu economisire, ar putea obţine peste 52.000 lei (puţin peste 11.000 de euro, la un curs mediu de 4,7 lei/euro), faţă de cei 36.000 lei, totalul alocaţiilor neinvestite. 

„În afară de sănătate, educaţia este cea mai importantă pentru viitorul unui copil şi este firesc pentru un părinte să fie într-o continuă preocupare pentru a le oferi copiilor săi şansa de a putea frecventa instituţii de învăţământ cât mai performante, în ţară sau în străinătate.

De asemenea, conform datelor Ghidului Complet al Universităţilor (The Complete University Guide), costul mediu pentru a urma studii superioare în România ajunge la 2.000 euro pe an, iar în străinătate poate să depăşească 10.000 euro pe an.

Am luat toate aceste date în considerare, în momentul în care am decis să lansăm campania „Tu cum investeşti alocaţia copilului tău?”, care se adresează părinţilor care încasează lunar alocaţia într-un cont deschis la Banca Transilvania sau la Alpha Bank.

Vrem să încurajăm oamenii să folosească alocaţia copilului pentru a investi în viitorul acestuia, putându-i astfel asigura accesul la studii superioare de calitate. Tocmai pentru că alocaţia lunară nu este o sumă mare, există şansa ca aceasta să fie cheltuită pe lucruri nesemnificative pe termen lung. O asigurare de viaţă cu economisire, cum sunt Aegon Fii Sigur şi Aegon de Viitor, este un sprijin financiar semnificativ pe care i-l poţi oferi copilului tău, la majorat, te ajută să fii consecvent în strângerea banilor pe termen lung şi protejează familia, în caz de accident sau deces al unui părinte”, explică Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

Campania îi vizează pe toţi clienţii Băncii Transilvania şi Alpha Bank care primesc alocaţiile copiilor într-un cont deschis la oricare dintre aceşti doi parteneri bancari ai Aegon. În afara disciplinării în ceea ce priveşte comportamentul de economisire pe termen lung, acest tip de asigurare oferă persoanei asigurate şi sprijin financiar în situaţii neprevăzute, fiind vorba despre o asigurare de viaţă cu economisire.

“Cea mai mare grijă a unui părinte este legată de copilul său, fie că vorbim despre ajutorul pe care vrea să i-l dea pentru a merge la facultate, pentru a da avansul pentru o locuinţă, pentru a începe o afacere, pentru a-şi cumpăra o maşină etc. Acest lucru este firesc, iar noi l-am observat şi printre clienţii Aegon. Astfel, unu din doi clienţi îi desemnează ca beneficiari ai poliţelor de asigurare pe copiii lor. De aceea, cred că este important să îi susţinem şi să le oferim soluţii de economisire care să-i vizeze direct pe urmaşii lor”, a adăugat Sînziana Maioreanu. 

“O altă îngrijorare pe care am observat-o din discuţiile cu clienţii noştri este legată de costul studiilor din sistemul de învăţământ superior. În condiţiile în care datele furnizate de Comisia Europeană relevă că doar puţin peste 26% dintre români au studii superioare, faţă de media europeană care este de 40%, cred că este important să încurajăm părinţii să facă economii pentru a contribui la educaţia copiilor. De asemenea, sondajele Eurostat arată că 80,7% dintre absolvenţii de facultăţi din România îşi găsesc un loc de muncă imediat după terminarea studiilor, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, că investiţia în educaţie echivalează cu oportunităţi mai bune din punct de vedere profesional”, a mai subliniat Directorul General al Aegon România.

Aegon România face parte dintr-unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viaţă, planuri de pensie şi soluţii pentru investiţii. Aegon are, la nivel mondial, o tradiţie de 175 de ani şi este prezent în peste 20 de ţări. În total, cei peste 28.000 de angajaţi ai companiei oferă servicii financiare pentru aproximativ 30 de milioane de clienţi din Europa, Asia şi America.

Aegon a intrat pe piaţa din România în 2007, prin divizia de pensii private, şi în 2008 prin compania de asigurări de viaţă. În prezent, Aegon România are peste 910.000 de clienţi şi 130 de angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite