Cum crede Isărescu că se pot reduce dobânzile la credite. „Sunt intenţii bine intenţionate, dar una este intenţia şi alta este posibilitatea“

Cum crede Isărescu că se pot reduce dobânzile la credite. „Sunt intenţii bine intenţionate, dar una este intenţia şi alta este posibilitatea“

Mugur Isărescu FOTO Mediafax

Guvernatorul Mugur Isărescu susţine că dobânzite la credite se pot reduce numai dacă mergem la inflaţie, el spunând că deşi Guvernul are „intenţii bine intenţionate“, una este intenţia „şi alta este posibilitatea“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„După noi, şi am spus-o în repetate rânduri, dobânzile nu sunt scoase din pălărie, ca să-l citez pe domnul academician Dăianu. Acestea sunt determinate de piaţă, pe bază de indicatori cantitativi. Dacă vrem să reducem dobânzile la credite, în România, trebuie să mergem la inflaţie. Şi acest lucru l-am spus în clar la Parlamentul României. Acolo trebuie acţionat, asupra inflaţiei, altfel sunt intenţii bine intenţionate, dar una este intenţia, dorinţa şi alta este posibilitatea. Mărimile economice sunt determinări obiective, nu sunt stabilite subiectiv. Banca Naţională poate cel mult să ghidoneze în anumite măsuri, dobânzile, şi acesta este instrumentul nostru principal de politică economică, dar şi noi dacă ne ducem prea departe de mărimile economice, de exemplu de inflaţie, greşim şi suntem invalidaţi pe piaţă”, a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Guvernatorul BNR a adăugat că ideea potrivit căreia, în România, dobânda de politică monetară este mult prea înaltă la 2,50%, nu este realistă.

„Trăim într-o Europă cu capitaluri liber mişcătoare. Nici noi nu putem să ne ducem cu rata de politică monetară într-o anumită direcţie fără să ne uităm la zona euro. Ideea că, în România, dobânda de politică monetară este mult prea înaltă la 2,50%, nu este realistă. Avem, într-adevăr, alte probleme pe care le-am semnalat în Raportul de stabilitate, din toamna anului trecut: ecart încă mare între dobânzile de pasiv şi de dobânzile de activ”, a susţinut oficialul BNR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările