Consiliul Concurenţei nu vede cu ochi buni poliţele RCA pe o lună. „Ar putea să ducă la creşterea preţurilor dacă ar scădea gradul de cuprindere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încheierea unor poliţe de asigurări auto obligatorii pentru o lună ar putea duce la creşterea preţurilor în piaţă, deoarece există riscul ca şoferii să nu le reînoiască şi, astfel, să scadă gradul de cuprindere al pieţei, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

De asemenea, el a transmis transportatorilor să nu se aştepte ca o poliţă pe o lună să coste a 12-a parte din preţul unei poliţe pe un an, deoarece costurile de administrare sunt mult mai mari. De asemenea, el a mai spus că doreşte introducerea unei prevederi prin care poliţele pe o lună să se prelungească automat, dacă acestea nu sunt denunţate.

„Partea negativă o constituie faptul că se merge pe contracte de foarte scurtă durată la persoane fizice. Ideea de a reduce de la minimum de şase luni, cum era înainte, la o lună riscă să scadă gradul de cuprindere, să fie mai puţine poliţe RCA şi să crească preţurile“, a afirmat Chiriţoiu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sinaia.

El a subliniat că autoritatea de concurenţă va evolua impactul acestei măsuri după un an.

„Rămâne problema strategică, am deschis Cutia Pandorei. Am acceptat pentru prima dată că ar fi posibilă ca printr-o intervenţie a statului să se plafoneze preţurile. Este foarte posibil ca, la RCA, să se ajungă la o plafonare pentru şase luni, un lucru care este permis de Legea Concurenţei. Sunt situaţii excepţionale“, a precizat şeful autorităţii de concurenţă. Oficialul a spus că de pe piaţă au dispărut societăţi care însumează 40% din piaţă, ceea ce a produs perturbări. Cele două companii la care se referă Chiriţoiu sunt Astra Asigurări şi Carpatica Asig, care au intrat în faliment, alte două companii fiind în procedură de administrare specială, respectiv Euroins şi City Insurance.

El spune că cea mai bună soluţie este concurenţa între jucătorii din piaţă, pentru că, dacă statul ar stabili un preţ, există riscul ca însuşi statul să cartelizeze piaţa.

„Nu am vrea să devină o practică, odată deschisă această posibilitate, poate să crească apetitul şi altor grupuri de interese din alte sectoare economice, să vină cu acest gen de propuneri. Este periculos“, a adaugat Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei afirmă că cea mai mare problemă a sectorului este că interesele cumpărătorului şi ale beneficiarului nu sunt aliniate.

„Plătitorul poliţei RCA vrea un produs ieftin, nu neapărat unul care să despăgubească în mod corect victimele accidentului“, a mai precizat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Transportatorii şi reprezentanţii Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) au anunţat joi că va fi stabilit un sistem nivel maximal de 7.500 de lei în cazul camioanelor de peste 16 tone.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite