Câştigul salarial mediu net a crescut anul trecut cu 106 lei, la 1.866 de lei. Care sunt domeniile în care se câştigă cel mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigul salarial mediu net a crescut anul trecut cu peste 6%, respectiv cu 106 lei, până la 1.866 de lei, cele mai mari câştiguri fiind obţinute la sfârşitul lui 2014 de angajaţii din extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 5.802 lei, iar cele mai mici – de cei din hoteluri şi restaurante – 1.168 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie cu 7,1% (123 de lei) faţă de luna noiembrie, avansul fiind influenţat printre altele de acordare primelor de sărbători sau anuale.

„Adevărul“ vă prezintă, pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică privind câştigul salariul mediu net din luna debembrie a anului trecut, care sunt domeniile în care se câştigă cel mai bine. 

1. Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 5.802 lei, mai mare cu 1.583 de lei faţă de decembrie 2013, respectiv 37,52%

2. Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 4.828 de lei, mai mare cu 647 de lei, respectiv 15,47%

3. Bănci. Intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii – 4.592 de lei, în creştere cu 77 de lei, 1,71%

4. Activităţi de servicii anexe extracţiei – 4.540 de lei, în creştere cu 1.062 de lei, respectiv 30,53%

5. Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, activităţi de servicii informatice – 4.392 de lei, în creştere cu 495 de lei, respectiv 12,70%

6. Fabricarea produselor din tutun -4.204 de lei, mai mare cu 123 de lei, respectiv 3,01%

7. Transporturi aeriene – 3.731 de lei, în scădere cu 30 de lei, respectiv cu 0,80%

8. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 3.584 de lei, mai mare cu 149 de lei, respectiv 4,34%

9. Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii – 3.572 de lei, în scădere cu 83 de lei, respectiv 2,27%

10. Telecomunicaţii – 3.483 de lei, în creştere cu 127 de lei (3,78%)

11.  Cercetare-dezvoltare – 3.118 lei, în creştere cu 316 lei, respectiv 11,28%

12. Fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice - 3.079 de lei, în scădere cu 40 de lei, respectiv 1,28%

13. Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii – 3.073 de lei, în creştere cu 194 de lei, respectiv 6,74%

14. Activităţi de editare – 3.019 lei, mai mare cu 410 lei, respectiv 15,71%

15. Extracţia cărbunelui superior şi inferior - 3.002 lei, mai mare cu 239 de lei, respectiv 8,65%

16. Activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe – 2.546 de lei, în scădere cu 134 de lei, respectiv cu 5%

17. Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice – 2.477 de lei, în scădere cu 59 de lei, respectiv 2,33%

18. Industria metalurgică – 2.462 de lei, mai mare cu 86 de lei, respectiv 3,62%

19. Extracţia minereurilor metalifere – 2.447 de lei, în scădere cu 22 de lei, respectiv 0,89%

20. Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public – 2.396 de lei, în creştere cu 61 de lei, respectiv 2,61%

21. Transporturi pe apă - 2.331 de lei, mai mare cu 176 de lei, respectiv 8,17%

22. Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor – 2.316 de lei, în creştere cu 139 de lei (6,38%)

23. Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice – 2.262 de lei, în creştere cu 38 de lei (1,71%)

24. Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente – 2.188 de lei, în creştere cu 218lei, respectiv 11,07%

25. Repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor – 2.127 de lei, în creştere cu 165de lei, respectiv 8,41%

26. Fabricarea băuturilor – 2.083 de lei, în scădere cu 98 de lei (-4,49%)

27. Captarea, tratarea şi distribuţia apei – 2.014 lei, mai mare cu 80 de lei (4,14%)

28. Fabricarea echipamentelor  electrice – 1.963 de lei, mai mare cu 47 de lei (2,45%)

29. Colectarea şi epurarea apelor uzate – 1.963 de lei, mai mare cu 167 de lei (9,30%)

30. Silvicultură şi exploatare forestieră,  pescuit şi acvacultură – 1.911 lei, mai mare cu 309 lei (19,29%)

31. Fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie – 1.899 de lei, mai mare cu 36 de lei (1,93%)

32. Tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor – 1.865 de lei, în creştere cu 161 de lei (9,45%)

33. Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice – 1.803 lei, în scădere cu un leu

34. Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii – 1.791 de lei, în creştere cu 144 de lei (8,74%)

35. Industria prelucrătoare – 1.782 de lei, mai mare cu 110 lei (6,58%)

36. Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul – 1.673 de lei, mai mare cu 134 de lei (8,71%)

37. Distribuţia apei, salubritate gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare –

1.668 de lei, în creştere cu 93 de lei (5,90%)

38. Tranzacţii imobiliare – 1.639 de lei, în scădere cu 186 de lei (-10,19%)

39. Transporturi terestre şi transporturi prin conducte – 1.621 de lei, în creştere cu 88 de lei (5,74%)

40. Sănătate şi asistenţă socială - 1.543 de lei, în creşetere cu 48 de lei (3,21%)

41. Fabricarea produselor textile – 1.537 de lei, mai mare cu 80 de lei (5,49%)

42. Învăţământ – 1.533 de lei, mai mare cu 54 de lei (3,65%)

43. Construcţii – 1.408 lei, în scădere cu 14 lei

44. Activităţi de spectacole, culturale şi recreative – 1.348 de lei, în creştere cu 17 lei

45. Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei – 1.283 de lei, mai mare cu 67 de lei (5,51%)

46. Industria alimentară – 1.253 de lei, în creştere cu 137 de lei (12,28%)

47. Fabricarea de mobilă – 1.224 de lei, mai mare cu 48 de lei

48. Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei – 1.188 de lei, mai mare cu 38 de lei

49. Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 1.168 de lei, mai mare cu 83 de lei (7,65%)

50. Hoteluri şi restaurante – 1.061 de lei, în creştere cu 121 de lei (12,87%)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite