„Benzina săracului“, mai scumpă în România decât în ţările vecine - INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Războiul petrolului“ a ieftinit şi gazul petrolier lichefiat (GPL). Dacă în anul 2014 un litru costa în jur de 3 lei, scăderea cotaţiilor ţiţeiului pe bursele internaţionale a determinat ieftinirea GPL-ului sub 2 lei pe litru. Cu toate acestea, România are un preţ mediu mai mare decât al ţărilor din zonă.

Gazul petrolier lichefiat (GPL), supranumit „benzina săracului“, costă în România 0,44 euro pe litru, echivalentul a 1,97 lei, fiind sub jumătate faţă de cel mai mare preţ din Europa, care se află în Suedia, însă este şi de două ori mai mare decât cel mai mic tarif, existent în Belarus, potrivit unei analize „Adevărul“, pe baza cotaţiilor actualizate pe site-ul de profil MyLPG.eu. 

Preţul litrului de GPL a scăzut puternic în ultimii ani, de la 0,7 euro pe litru în anul 2014, echivalentul a 3,1 lei pe litru, la 0,44 euro (1,97 lei), în condiţiile în care cotaţiile ţiţeiului s-au înjumătăţit în ultimii doi ani, fiind acum 45 de dolari pe baril, faţă de 115 dolari pe baril în vara anului 2014.

Astfel, ţara noastră se încadrează în segmentul mediu, cu preţuri situate între 0,4 euro pe litru şi 0,7 euro pe litru, însă, ca şi în cazul carburanţilor clasici, motorina şi benzina, şi la acest capitol ţara noastră este depăşită de mai toţi vecinii. Mai exact, GPL mai ieftin se vinde atât în Bulgaria (0,429 euro pe litru), Cehia (0,389 euro pe litru), Polonia (0,345 euro pe litru). Sub nivelul preţurilor din ţara noastră se regăsesc atât state bogate din Occident, precum Belgia (0,408 euro pe litru) sau Luxemburg (0,398 euro pe litru), dar şi state din afara Uniunii Europene din regiune, precum Macedonia (0,438 euro pe litru), Bosnia &Herţegovina (0,435 euro pe litru) sau Albania (0,407 euro pe litru). 

Mergând mai departe, spre Est, găsim preţuri mult mai mici în Ucraina (0,307 euro pe listru) sau Belarus (0,272 euro pe litru). Ucraina, deşi este un stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, nu are încă aliniate accizele pentru combustibili la nivelul minim comunitar, în vreme ce Belarusul are relaţii politice privilegiate cu Rusia, astfel că primeşte ţiţei şi gaze naturale la preţuri preferenţiale.

Ungaria, mai scumpă decât România

GPL-ul este însă mai scump în state care au combustibilii clasici mai ieftini decât la noi. Astfel, în Ungaria, un litru de gaz petrolier lichefiat se vinde în medie cu 0,565 euro, în Slovacia este 0,563 euro pe litru, în vreme ce în Austria aceeaşi cantitate se comercializează contra a 0,659 euro.

Cel mai scump GPL din Europa se găseşte în Suedia, unde costă 0,944 euro litrul, statul scandinav fiind urmat de alte două ţări bogate, respectiv Elveţia (0,784 euro pe litru) şi Olanda (0,729 euro pe litru). 

Aproape de limita de 0,7 euro pe litru se mai comercializează GPL şi în Franţa (0,697 euro pe litru), Turcia (0,688 euro pe litru), Norvegia (0,668 euro pe litru) şi Marea Britanie (0,665 euro pe litru).

Ce este gazul petrolier lichefiat

Gazul petrolier lichefiat este un amestec de hidrocarburi format în special dintr-un amestec de propan şi butan. Spre deosebire de gazele naturale, GPL-ul se obţine prin rafinarea ţiţeiului. Acest tip de carburant necesită rezervoare speciale, mai groase, pentru a reţine gazul. Din cauză că punctul său de fierbere este sub cel normal dintr-o încăpere, GPL-ul s-ar evapora la temperaturi şi presiuni normale, astfel că necesită existenţa unui vas etanş, sub presiune. În anumite părţi ale lumii, acesta a fost folosit încă din anii ‘40 drept combustibil alternativ la benzină şi motorină. 

Principalul risc la folosirea GPL este cel de explozie, în cazul în care nu se folosesc rezervoarele special proiectate pentru acesta. Avantajul îl reprezintă faptul că este, de regulă, cu 40-50% mai ieftin decât carburanţii tradiţionali. Astfel, cu echivalentul sumei date pe zece litri de benzină, s-ar parcurge o distanţă mai mare cu 40% dacă se utilizează GPL. De asemenea, din cauza faptului că GPL-ul are o densitate mai mică decât benzina, consumul de litri la suta de kilometri este mai mare în termeni absoluţi. Preţul unei instalaţii GPL porneşte de la 1.800 de lei şi poate ajunge până la 6.000 de lei.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite