ANALIZĂ Statul ne ia tot mai mult din salarii. Cum a crescut decalajul dintre veniturile brute şi cele nete în ultimii ani

ANALIZĂ Statul ne ia tot mai mult din salarii. Cum a crescut decalajul dintre veniturile brute şi cele nete în ultimii ani

Salariaţii cu venituri mici au un decalaj mai mare între brut şi net, plătind mai mult la stat

Decalajul dintre salariul brut şi cel net, adică partea pe care angajaţii o cedează statului, a crescut continuu, pentru că deductibilităţile din aceste venituri au rămas la nivelul de acum 11 ani, în timp ce ponderea contribuţiilor sociale este tot mai mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diferenţa dintre câştigul salarial brut şi cel net a crescut de la 529 de lei în iunie 2010 la 714 lei în iulie 2015, dările către stat ajungând la 28% din veniturile salariaţilor, reiese din statisticile oficiale. Asta înseamnă că statul ne ia tot mai mult din salarii.

Salariul mediu brut a fost, în iulie 2015, de 2.563 de lei, în timp ce câştigul net a fost de 1.849 de lei, a anunţat luni Institutul Naţional de Statistică (INS).

Diferenţa dintre cele două, adică partea care-i revine statului din veniturile salariale (714 lei), este cu 185 de lei mai mare decât cea din vara anului 2010.

Salariile cresc, deducerile nu

Prima cauză care provoacă acest decalaj tot mai mare dintre salariile brute şi nete vine din faptul că deducerile de care beneficiază angajaţii au rămas la nivelul anului 2004.

„În 2004, cine avea salariul minim pe economie din acel an plătea - să zicem - un leu ca impozit; astăzi, aceeaşi persoană, cu salariul minim de azi, plăteşte 100 de lei.
De ce? Pentru că există deducerile salariale care nu au mai fost majorate de atunci, din 2004, astfel că suma plătită ca impozit a crescut, practic, odată cu salariul.
Când calculezi impozitul pe salariu de 16% dai la o parte suma deductibilă (determinată în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi numărul de persoane aflate în întreţinere) şi aplici cota de impozitare la ce rămâne.
Ei bine, suma deductibilă a rămas pe loc, salariul a crescut, astfel că este natural că salariatul plăteşte tot mai mult către stat, pe măsură ce îi creşte venitul“, a declarat pentru „Adevărul“ Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical.

El afirmă că a cerut în repetate rânduri la Ministerul Finanţelor majorarea acelei sume deductibile, însă solicitările BNS au rămas fără ecou.

„Acest decalaj va continua să crească, şi vă semnalez faptul că el creşte mult mai accelerat în cazul salariilor mici decât la cele mari. Va continua, atâta vreme cât grila de deduceri salariale, propusă de noi, nu va fi pusă în aplicare“, ne-a mai spus liderul sindical.

Degeaba a scăzut CAS

O altă cauză care a dus la creşterea acestui decalaj este că ponderea contribuţiilor sociale în salariul brut e tot mai mare, chiar dacă CAS a scăzut, în octombrie 2014, cu 5 puncte procentuale (la angajator).

„La salariile mari, angajatorul plăteşte contribuţii care pot fi şi de peste 80%; pentru a-i putea da unui angajat 1.000 de euro net, angajatorul plăteşte 1.800-1.820 de euro. În schimb, la salariile mici, ponderea acestor contribuţii este de 50%; pentru a-i da angajatului 100 de euro, angajatorul plăteşte 150 de euro.
Efectul este că pe măsură ce cresc salariile creşte şi ponderea contribuţiilor în valoarea brutului“, ne-a explicat analistul economic Dragoş Cabat.

Statisticile oficiale arată că ponderea contribuţiilor şi taxelor în salariul brut a crescut de la 23,6% în 2005 la 26,8% în 2008, pentru ca acum, în 2015, să ajungă la 28%.

În termeni nominali, statul ne lua 222 de lei în 2005, apoi 465 de lei în 2008, pentru ca acum să ne ia, în medie, 714 lei.


Salarii mici, decalaje mari

Un alt fenomen observabil în statisticile oficiale: decalajul dintre brut şi net este mai mic şi creşte mai lent în grupele cu salarii maxime (producţia de energie, bănci, aviaţie, industria tutunului etc.), dar în grupele cu salarii minime (turism, prelucrarea lemnului, industria sticlei etc.) decalajul este maxim şi creşte accelerat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: