4.300 lei lunar, suma medie cheltuită de o familie. Cei mai mulţi bani se duc pe mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi bani vin din salarii şi se duc pe mâncare

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în trimestrul IV din 2019, în medie, de 4300 lei lunar pe gospodărie (1.667 lei pe persoană) şi au reprezentat 86,0% din nivelul veniturilor totale.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc., deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,3%).

Mediul de rezidenţă determină unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum, potrivit INS.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV 2019, în medie, 31,6% din consumul gospodăriilor.

cheltuieli ins trim 4 din 2019

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV din 2019, în termeni nominali, 4.999 lei pe gospodărie şi 1.939 lei pe persoană, iar cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul IV 2019, în medie, de 4.300 lei lunar pe gospodărie (1.667 lei pe persoană) şi au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale, potrivit unui comunicat publicat luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV din 2019, în termeni nominali, 4.999 lei pe gospodărie şi 1.939 lei pe persoană. Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul IV 2019, în medie, de 4.300 lei lunar pe gospodărie (1.667 lei pe persoană) şi au reprezentat 86% din nivelul veniturilor totale", arată datele INS.

Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.659 lei lunar pe gospodărie (1.807 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 340 lei lunar pe gospodărie (132 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,7% din veniturile totale ale gospodăriilor).

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (18,7%), veniturile din agricultură (1,8%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,7%), cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (1,2%) precum şi veniturile în natură (6,8%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (5,5%).

"Mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural", arată INS.

Veniturile totale cuprind ansamblul încasărilor băneşti provenite din diferite surse de provenienţă pentru care nu există obligaţia de restituire şi veniturile în natură (evaluate în lei). Cheltuielile totale cuprind ansamblul cheltuielilor băneşti, indiferent de destinaţie şi contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite