ANPC, recomandări în perioada reducerilor de vară. La ce trebuie să fie atenţi consumatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, avertizează directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta transmite că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.

„Au început reducerile de vară, iar acum este momentul să cumpărăm produse la preţuri mai mici. Dar mare atenţie la capcanele falselor promoţii ! Reducerile mari de preţ, uneori chiar de până la 70% sau 90% într-o anumită perioadă, sunt binevenite pentru consumatori.Dar, pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să fie extrem de vigilenţi şi să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de preţuri.

Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.

Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în

acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice.”, transmite reprezentantul ANPC.

Potrivit acestuia, preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referintă. 

Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

- fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;

- fie prin menţiunile „preţ nou", „preţ vechi" langă sumele corespunzătoare;

-  fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare langă preţul anterior, barat.

„Pentru siguranţa cumpărăturilor din perioada reducerilor citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificaţi dacă acesta corespunde cu adevarat dorinţelor şi nevoilor dumneavoastră.”, precizează Paul Anghel.

Conform sursei citate, cumpărăturile din perioada reducerilor pot fi făcute în siguranţă dacă:

- Întocmiţi o listă cu produsele pe care doriţi să le achiziţionaţi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru vă va ajuta să evitaţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat;

- Citiţi cu  atenţie caracteristicile produsului;

- Verificaţi dacă produsul corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor dvs.;

- Verificaţi stocul existent (pentru comerţul on-line);

- Verificaţi preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA), dacă preţul include şi costul de livrare etc.

- În cazul în care comandaţi online, verificaţi, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când aţi ales produsul.

Cum trebuie afişat preţul

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ langă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile ,,preţ nou", ,,preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale);

Orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională etc.), trebuie să fie însoţita sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei (,,soldare/soldări/solduri", ,,lichidare”, ,,promoţii” etc), însoţită de data de debut şi de durata acesteia.

De asemenea, în cazul în care oferta este deja în derulare, trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai ,,în limita stocului disponibil”.

„În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat).

La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul „3 la pret de 2”, trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional.”, precizează oficialul.

Acesta sfătuieşte consumatorii să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site etc).

Cumpărăturile online

În ceea ce priveşte cumpărăturile online, directorul ANPC susţine că este foarte important să:

- Verificaţi stocul existent;

- Verificaţi preţul afişat pe site şi dacă acesta este integral (conţine sau nu TVA);

- Verificaţi dacă preţul include şi costul de livrare.

De asemenea este recomandată verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează  preţuri comparative pentru acelaşi produs.

Comerciantul este obligat să informeze corect şi complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informaţii:

• Datele de identificare (denumirea, adresa poştala şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc);

• Caracteristicile esenţiale ale produsului;

• Preţul cu toate taxele incluse;

• Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;

• Modalităţile de plată şi de livrare;

• Perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului;

• Durata minima a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;

• Existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vanzare sau a condiţiilor de livrare. Modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului.

De asemenea, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunţa contractual şi 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el, fără să invoce vreun motiv.

„În cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.

Rambursarea se face folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Consumatorul trebuie să citească termenii şi condiţiile de funcţionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungeşte cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menţionat in format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor. În cazul în care consumatorii consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomand să ne sesizeze orice abatere şi îi asigur că ANPC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul.”, explică Paul Anghel.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite