Transelectrica a investit 17 milioane de lei în modernizarea Staţiei Electrice de Transformare Roman Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transelectrica

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a recepţionat, la începutul acestei săptămâni, lucrările de modernizare a Staţiei Electrice de Transformare Roman Nord, o investiţie de 17 milioane de lei, realizată din fonduri proprii.

Potrivit reprezentanţilor societăţii, obiectivul investiţional contribuie la consolidarea infrastructurii energetice din zona Moldovei, iar lucrările au fost executate de ROMELECTRO SA, cu subcontractant Electroconstrucţia ELCO Iaşi.

„CNTEE Transelectrica SA are ca prioritate modernizarea continuă a reţelei electrice de transport prin derularea unui amplu plan investiţional pentru asigurarea funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional şi implicit, pentru asigurarea alimentării utilizatorilor în cele mai bune condiţii, fără întreruperi.

Finalizarea Staţiei Roman Nord completează proiectul major de retehnologizare a Axului 400 kV Moldova, alături de staţiile Bacău Sud, Gutinaş şi Suceava, retehnologizate în etape anterioare. Prin procesul de modernizare a Staţiei Roman Nord, demarat în anul 2018, au fost implementate standarde tehnologice avansate care facilitează operarea automatizată de la distanţă în condiţii de siguranţă.”, transmite compania.

Conform sursei citate, obiectivul investiţiei a constat în înlocuirea echipamentelor uzate fizic şi moral cu unele performante şi execuţia lucrărilor de integrare a staţiei în Centrul de Teleconducere şi Supraveghere a Instalaţiilor. 

Astfel, Staţia Roman Nord este reprezentativă pentru proiectele derulate de Transelectrica prin soluţiile de echipamente primare şi secundare adoptate, toate de ultimă generaţie, la cel mai înalt nivel de calitate şi fiabilitate.

În cadrul planului de dezvoltare a infrastructurii energetice de transport care vizează zona Moldovei, CNTEE Transelectrica SA a finalizat în 2021 lucrările de modernizare a Staţiei Bacău Sud şi are în derulare investiţii

importante şi pentru retehnologizarea staţiilor Munteni, Dumbrava şi Focşani Vest. 

Staţia Electrică de Transformare Roman Nord a fost pusă în funcţiune în anul 1989 şi nu a mai beneficiat până acum de niciun proces de modernizare/retehnologizare. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite