Studiu: Industria telecom conduce investiţiile în publicitatea online locală

Studiu: Industria telecom conduce investiţiile în publicitatea online locală

Industria telecom conduce când vine vorba de sume investite. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Industria telecom îşi menţine supremaţia în ceea ce priveşte sumele investite în publicitatea online autohtonă în prima jumătate a anului 2013, contribuind cu 7,3 milioane de lei la o piaţă de 45,5 milioane de lei, valoarea totală raportată de participanţii la cel mai recent studiu ROADS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform celei mai recente ediţii a studiului ROADS, valoarea pieţei de publicitate online pe primul semestru al anului în curs a fost de 45,5 milioane de lei, cu 2% mai puţin comparativ cu primul semestru al anului 2012. Topul celor mai mari industrii investitoare este completat la distanţă de sectorul bancar (4,4 milioane lei) şi auto (4,2 milioane lei), se arată într-un comunicat remis „Adevărul“.

În privinţa formatelor, cele embedded rămân de departe cele mai utilizate în publicitatea online în primul semestru al anului 2013, urmate la o distanţă considerabilă de Interruptive Formats. Legat de dinamica pieţei măsurate în cadrul studiului, se observă o tendinţă de scădere, atât faţă de semestrul similar (S1) al anului trecut (2%), cât şi faţă de cea de-a doua jumătate a anului – S2 2012 (faţă de care s-a înregistrat o scădere de 12%). Ţinând cont de valoarea raportată de grupul de referinţă, scăderea pieţei este şi mai abruptă – 23% faţă de S2 2012 şi 17% faţă de S1 2012.

Anul acesta, au fost incluse pentru prima dată şi o serie de agenţii de media, în scopul măsurării investiţiilor şi în reţele externe, nu doar la publisherii autohtoni. Au fost introduse 3 segmente noi: search engines, social media şi foreign networks. Astfel, numărul companiilor participante la studiu a ajuns la 23, în condiţiile excluderii a 2 companii care nu au furnizat datele în timp util. Acest demers va continua şi pentru ediţiile din anii viitori.

Potenţial în publicitate online

„Publicitatea online continuă să aibă un bun potenţial de creştere pe termen mediu şi lung, iar rezultatele pe primul semestru al anului 2013 pot să fie un incident de etapă, în condiţiile în care bugetele de marketing ale companiilor au fost sub presiune în această perioadă. Este însă nevoie de mai mult timp pentru ca marketerii să se deprindă cu posibilităţile oferite de mediul online, iar companiile de media şi advertiserii trebuie să identifice noi modalităţi de a livra rezultate cuantificabile clienţilor de publicitate online pentru a-i determina să investească în promovare, chiar şi în condiţiile economice dificile actuale“, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC Romania, firma care derulează studiul ROADS pentru IAB Romania. 

„Anul acesta, am introdus în studiul ROADS şi agenţiile media, iar cele trei segmente noi (search engines, social media şi foreign networks) cu siguranţă ne vor ajuta să identificăm mai clar structura investiţiilor în publicitate online şi să sporim relevanţa studiului. Aşteptăm în ediţiile viitoare şi mai mulţi participanţi din această categorie“, a declarat Cristi Petriceanu, Preşedinte, IAB Romania.

Studiul ROADS (Romanian Online Advertising Study) reprezintă studiul cel mai important pentru industria locală de advertising online din România. Realizat începând cu anul 2008, ROADS oferă date relevante despre încasările nete provenite din publicitate online şi contorizează atât datele furnizate de către publisherii care vând direct din propriul portofoliu de site-uri, cât şi pe cele furnizate de către regii. Cel mai recent studiu ROADS a fost realizat pentru primul semestru al anului 2013, pe un eşantion de 23 de companii, care reprezintă aproximativ 1.280 dintre site-urile existente în România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările