Producătorul de cosmetice Farmec a deschis un magazin într-o staţiune de pe Coasta de Azur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de cosmetice Farmec a deschis un magazin de brand în Menton, Franţa, una dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe Coasta de Azur, unde va comercializa atât cele mai noi game produse la fabrica din Cluj-Napoca, cât şi mărcile tradiţionale.

Magazinul este primul centru Farmec inaugurat în străinătate anul acesta, după ce în 2014 compania a deschis două magazine de brand în Grecia, la Salonic şi Katerini.

Farmec are şase magazine proprii în Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi Târgu Mureş, iar în străinătate în Emiratele Unite Arabe şi Budapesta.

Strategia companiei pe termen lung vizează extinderea reţelei pe pieţele internaţionale atât prin distribuitori, cât şi prin unităţi proprii. În prezent, produsele Farmec ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia şi Canada.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 152 milioane lei (34 milioane euro), în creştere cu peste 10% faţă de 2013, după investiţii în modernizarea liniilor de producţie şi extinderea portofoliului de produse.

Farmec este cel mai mare producător român de cosmetice, cu aproximativ 600 de angajaţi. Din 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite