„Dramele“ unui antreprenor român: în ultimii cinci ani preţul carburanţilor s-a dublat, în doi ani preţul gazului a crescut cu 40%, apoi a venit „taxa pe stâlp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instabilitatea este principala cauză pentru care capitalul autohton nu se dezvoltă, după ce în ultimii cinci ani preţul carburanţilor s-a dublat, în doi ani preţul gazelor a urcat cu 40%, iar în acest an Executivul a impus şi „taxa pe stâlp“, a declarat Marian Miluţ, proprietarul companiei de materiale Prefab.

El a afirmat, în cadrul unei conferinţe privind finanţarea prin piaţa de capital, că din trei în trei luni trebuie să refacă planurile de afaceri. Spre exemplu, omul de afaceri a realizat o centrală mică pe cogenerare la una din fabricile sale, dar între timp preţul gazelor a crescut foarte mult, iar cel al energiei a scăzut pe OPCOM, astfel că investiţia nu mai lucrează la parametri iniţiali.

Miluţ a mai spus că bursa românească nu va avea succes atâta timp cât mediul de afaceri este este ostil şi cât timp oamenii de afaceri nu sunt trataţi serios. El a dat şi exemple de companii americane pe care statul le-a sprijinit, precum Bank of America sau General Motors, şi între timp şi-a luat banii înapoi cu dobândă, iar entităţile respective generează mai departe locuri de muncă pe orizontală şi taxe pentru stat.

De asemenea, el a arătat că statele occidentale implică marile societăţi autohtone în proiectele strategice sau de infrastructură, dând ca exemple Lockheed Martin şi Boeing.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite