Despre angajaţi. Ce. Cum. Şi în ce fel

Hai că am reuşit. Am reuşit să pun pe picioare o firmă, cu o idee şi un plan de afaceri cât de cât decent. Am făcut şi o schiţă de buget. Care, spre fâlfâielile accelerate ale inimii, arată un profit. Mamă, ce de bani o să fac.

Prima zi de muncă. E tare bine să nu ai şef. E tare bine să fii propriul tău şef. Să te scoli târziu, să munceşti cât ai chef, să te duci la mare în timpul săptămânii. Să vină sfârşitul lunii şi … ups, să nu ai niciun ban în cont (disclaimer: been there, done that)

Viaţa pe cont propriu e dură. Atât de dură încât realizezi destul de repede că, dacă nu te deranjezi, dacă nu începi să munceşti pe rupte, e foarte posibil ca din cele de mai sus (firma, idee etc. ) să se aleagă praful. Şi să te întorci în Matrix, ca angajat. Cineva îmi spunea acum câţiva ani că nu poţi să te îmbogăţeşti muncind pentru altii. Foarte adevărat.

Brusc, duşul rece al realităţii te trezeşte. Îţi dai seama că trebuie să reuşeşti în ceea ce ţi-ai propus, că e singura soluţie. Singurul drum înainte. Şi, la fel de brusc, devii responsabil. FOARTE responsabil chiar, şi cu nişte standarde imense. You just raised the bar pretty high.

Ca să reuşeşti trebuie să fii foarte bun la ceea ce faci. Foarte, foarte bun. Şi nu numai tu. Întreaga activitate a firmei tale trebuie să respecte aceleaşi standarde. Ca să reuşeşti, primul pas ca antreprenor este să transmiţi şi să comunici constant în interiorul firmei acest lucru. Ca în fiecare zi, îţi construieşti viitorul prin ceea ce faci. Tu şi oamenii pe care ii aduci alături de tine, sa te ajute.

Oamenii…. aaaaahhh, un mister pentru mulţi dintre antreprenorii români. O simplă forţă de muncă, nu-i aşa?

Cred că nu există un mod mai sigur de a ajunge la eşec decât să îţi tratezi oamenii ca … obiecte. Cuie. Măgari. Morcovi. Mă rog, înţelegeţi ideea.

Să o luăm pe bucăţele. De ce ai angaja pe cineva? Dincolo de faptul că e multă muncă şi simţi nevoia să o împarţi cu cineva. Simplu. Ca să producă valoare. Valoare pentru tine / firma ta, valoare pentru clienţi, valoare care să poată fi monetizată comercial.

E foarte simplu. Câţi dintre voi însă îşi pun clar această problemă? Câţi dintre voi au răbdarea şi concentrarea necesare să explice acest lucru, în puţine cuvinte, şi în cerinţe clare, potenţialilor angajaţi… Câţi dintre noi au făcut ca lumea un job description, cu criterii de performanţă şi obiective deştept definite?

Eu zic că puţini. Confuzia generată de acest prim pas incomplet este extrem de discretă. Perfidă. Sapă încet-încet. Şi, într-o zi, te trezeşti faţă în faţă cu un angajat, pe care îl plăteşti să producă valoare, dar care nu ştie clar şi concret ce vrei de la el. Poate că i-ai spus ceva în viteză, de genul “ munceşte pe rupte“ sau “ dacă facem bani, o să îţi fie şi ţie bine“. Felicitări. Tocmai ţi-ai angajat un robot.

Sau poate, din contră, ai încercat să îţi baţi capul să găseşti ceea ce îi place să facă. Ceea ce îl motivează. Ceea ce îl pasionează. Ahaaa… Interesant. Păi şi cum să afli toate astea? Poate, stând de vorbă cu angajatul tău, potenţial sau nu. Ascultând. Încercând să găseşti acele calităţi care produc valoare.

Acum, ce ar face cei mai mulţi dintre „patroni„? Păi l-ar lua pe bietul angajat şi l-ar arunca în bazinul cu apă, să înveţe singur să înoate. Că ei sunt ocupaţi, că e mult de muncă… Nu se gândesc că bietul om are nevoie de un minimum de pregătire, poate, sau de un minim de unelte şi resurse pentru a-şi putea face treaba. Pentru a produce valoarea despre care vorbeam mai devreme. Uneori, prin specificul rolului, angajaţii vin deja cu pregătirea necesară, dar, totuşi… Cineva trebuie să îi ghideze, să îi conducă. Să le explice ce e de făcut şi până când şi la ce standarde. You know, Management.

Bietul antreprenor nu prea are timp de asta, pentru că, nu uitaţi, e ocupat cu firma. Să o crească, să o ţină în viaţă, să facă faţă dificultăţilor economiei de piaţă. Hm, păi şi atunci, ce mare brânză a facut cu angajatul lui? Păi nu prea mare, din contră. În loc să se ajute să crească, o să ajungă, natural, să facă el totul, pentru că, desigur, bietul angajat nu le poate face la fel de bine ca el.

Celebrul „ One man show „. Clasicul comportament al antreprenorilor fără experienţă. Le fac ei pe toate. Wrong. Wrong. Wrong.

Dacă nu eşti Chuck Norris, nu le poţi efectiv face pe toate, pentru că, foarte simplu, nu le ştii pe toate.

Despre asta şi despre diferenţele subtile dintre un Manager şi un Antreprenor, în postul viitor…