9,4 miliarde de euro, valoarea acțiunilor Hidroelectrica subscrise de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hidroelectrica a anunțat că va aplica pentru admiterea la listare și tranzacționarea acțiunilor sale în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București (BVB).

Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica

Suntem încântați de interesul puternic venit din partea investitorilor, ce a determinat succesul ofertei publice inițiale a Hidroelectrica. Aceasta este o etapă marcantă ce va sprijini dezvoltarea pe termen lung a companiei noastre. În numele Societății, aștept cu nerăbdare să întâmpin noii acționari ai Hidroelectrica. Avem o afacere extraordinară ce se bucură de o oportunitate unică – în calitate de lider în producția de energie electrică din România, cu un portofoliu de energie 100% din surse regenerabile – de a stimula crearea de plus valoare pe măsură ce ajutăm țara să realizeze tranziția energetică. În calitate de companie publică, așteptăm cu nerăbdare să ținem acționarii la curent cu strategia noastră axată pe eficiența operațională, diversificarea și extinderea afacerii cu scopul de a oferi beneficii pe termen lung tuturor părților interesate.”, a declarat Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica.

Prețul de Ofertă a fost stabilit la 104 RON pe acțiune, ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de RON (9,4 miliarde EUR), a informat miercuri compania. 

Investitorii de retail au avut dreptul la un discount de 3% din Prețul de Ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale Perioadei de Ofertă. Prețul final de ofertă cu discount pentru acțiunile subscrise în aceste condiții este de 100,88 RON pe Acțiune Oferită.

Oferta a fost suprasubscrisă de mai multe ori la Prețul de Ofertă, cererea fiind ridicată atât din partea investitorilor de la nivel global, cât și din partea investitorilor din România. Alocarea Acțiunilor Oferite a avut loc astăzi, pe 5 iulie 2023. Societatea și Acționarul Vânzător au decis să realoce acțiuni din tranșa investitorilor instituționali către tranșa investitorilor retail, iar ca urmare investitorilor instituționali le-au fost alocate 71.766.542 acțiuni și investitorilor de retail le-au fost alocate 17.941.635 acțiuni, reprezentând 80%, și, respectiv, 20% din numărul total de acțiuni vândute (incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare).

  • Factorul de alocare pro rata calculat pentru tranșa investitorilor de retail este de 0,3209762650.

Investitorii Principali (așa cum sunt definiți în Prospect) au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.

Decontarea va avea loc pe data de 10 iulie 2023. Admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul “H2O” va avea loc pe data 12 iulie 2023. Imediat după Admitere, acțiunile Societății vor fi incluse în indicele BET al BVB.

Acționarul Vânzător a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opțiune de supra-alocare, constând în 11.701.067 acțiuni, respectiv 15% din Acțiunile Oferite, ce poate fi exercitată integral sau parțial în termen de 30 de zile calendaristice de la Admitere.

Acțiunile nu pot fi înstrăinate o jumătate de an

Societatea și Fondul Proprietatea sunt supuși unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă ce a început pe 22 iunie 2023 și se încheie după 180 zile de la data Admiterii, iar acționarul majoritar al Societății este supus unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă ce a început pe 22 iunie 2023 și se încheie după 12 luni de la data Admiterii, cu excepția cazului în care se aplică anumite excepții prevăzute în Prospect.

Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH și Morgan Stanley Europe SE acționează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu Oferta. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG, Milan Branch și WOOD & Company Financial Services acționează în calitate de Codeținători ai Registrului de Subscrieri. Auerbach Grayson, BRD – Groupe Société Générale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. și S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt Intermediari Coordonatori (împreună,“Intermediarii”).

Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited este Consultantul Financiar al Fondul, iar STJ Advisors este Consultantul Financiar al Societății în legătură cu Oferta Publică Inițială.

Hidroelectrica deține 182 de hidrocentrale și 5 stații de pompare

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce privește cantitatea de energie produsă, și un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.

Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Între 2018 și 2022, Societatea a avut o cotă de piață de aproximativ 29%, în ceea ce privește energia totală livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (“ANRE”)).

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate cantitățile reprezentând producția brută). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.

Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul din România. Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de clienți de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, Societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienților finali, potrivit ANRE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite