Topul celor mai bune spectacole din stagiunea 2014-2015

Topul celor mai bune spectacole
din stagiunea 2014-2015

Ana Ularu în „Omul cel bun din Seciuan”                              FOTO Mihaela Marin

Stagiunea teatrală 2014-2015 se apropie de sfârşit cu paşi repezi. Vă oferim un top al celor mai bune zece spectacole care au avut premiera în acest interval, alcătuit de Adevărul.

„Omul cel bun din Seciuan”, de Bertolt Brecht, în regia lui Andrei Şerban, Teatrul Bulandra, Bucureşti. Cu Vlad Ivanov, premiat cu premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, la Gala UNITER, şi Alaxandra Fasolă/ Ana Ularu în rolurile principale, spectacolul a fost nominalizat şi la categoria „Cel mai bun spectacol al anului, la aceeaşi Gală. Pe jumătate un spectacol social, implicat, nu departe de zona agit-prop, şi, pe de altă parte, o poveste cu sensuri metafizice, unele dintre ele puternic accentuate, despre bine şi rău, despre adevăr şi minciună, despre dreptate şi nedreptate, despre moralitate şi chiar despre religie, „Omul cel bun din Seciuan” caută răspunsul la o întrebare: Ce se întâmplă atunci când zeii se coboară pe pământ şi intervin o clipă în viaţa muritorilor? Iar momentul care face deliciul publicului este cel din final, când spectatorii sunt invitaţi să nu aplaude în picioare şi când rămân extrem de puternice cuvintele songului: „Aici, Seciuan e Bucureşti”.

Alexandru Pavel şi Nicoleta Hâncu, în „Steaua fără nume”               FOTO Adriana Grand

„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti. Din distribuţie fac parte Nicoleta Hâncu, într-un extraordinar rol în Mona, alături de Alexandru Pavel/ Andrei Huţuleac, în rolul profesorului Miroiu, George Costin, în rolul lui Grig şi Adrian Nicolae în rolul şefului de gară. Fără să caute să inoveze spaţiul sau să updateze textul, montarea propune o frumoasă şi poetică viziune de secol XXI, pe care, cu siguranţă, Sebastian însuşi ar adora-o, a celebrei poveşti de dragoste dintre o femeie „de lux” care ajunge într-o nopate într-o gară de munte şi descoperă că viaţa e altfel şi că cea mai frumoasă imagine din lume e Ursa Mare.

Imagine din spectacolul „Imagine all the people”                     FOTO Sebastian Marcovici

„Imagine all the people”, un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu, Opera Naţională din Iaşi. Un colaj muzical sub forma unui puzzle alcătuit din frânturi de fraze muzicale provenind din orizonturi cât se poate de diferite: de la John Lennon la Frédérique Chopin, de la muzica folk rusească la cea italiană, de la un moment de musical anglo-saxon la vocea Mariei Tănase; de la Janis Joplin la Piazzola sau de la un „canto flamenco” la un vals din Valparaiso... O poveste despre oameni spusă cu muzică şi gest, care, mai mult decât orice alt spectacol, aşază lumii în care trăim oglinda în faţă.

Sorin Leoveanu în „Mein Kampf”                                                               FOTO Nicu Cherciu

„Mein Kampf”, de George Tabori, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Cu Sorin Leoveanu în rolul lui Hitler, nominalizat pentru acest rol la Gala Premiilor UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, spectacolul propune o cu totul altă perspectivă asupra morţii, asupra vieţii, asupra nazismului, asupra puterii decât cea obişnuită. Cinică, acidă, cu accente puternice de grotesc, cu multă muzică marca Ada Milea. O perspectivă privită pe geamul mic al istoriei, prin prisma lui „ce-ar fi fost dacă...”. Sau, mai bine zis, „ce n-ar fi fost, dacă...” Hitler ar fi fost admis la Academia de Arte Frumoase, dacă n-ar fi petrecut o parte din acei ani ai tinereţii într-un azil de noapte din Viena, în compania unei armate de evrei, care i-au influenţat gândurile şi le-au făcut să coacă. Şi dacă nu l-ar fi întâlnit acolo pe Schlomo Hertzl, vânzător ambulant de cărţi şi omul care i-a schimbat viaţa.

Imagine din „West Side Story”                                                FOTO Mihaela Marin

„West Side Story” (Manifestul unei generaţii), de Răzvan Mazilu, bazat pe o concepţie a lui Jerome Robbins, un spectacol produs de Festivalul Naţional de Teatru. Un spectacol fără sediu, care însă a fost prezentat cu mare succes la recent încheiata ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), are în distribuţie 21 de actori, care interpretează cu multă energie o partitură celebră, compusă de Leonard Bernstein. Spectacolul este construit minimalist, fără decor amplu şi artificii de imagine, fiind mai degrabă condensat şi esenţializat, aşa cum a declarat Răzvan Mazilu.

Constantin Chiriac şi Florentina Ţilea în „Lecţia”                          FOTO TNRS

„Lecţia”, de Eugène Ionesco, în regia lui Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Avându-l în rolul principal pe Constantin Chriac, directorul teatrului şi al FITS, spectacolul lui Mihai Măniuţiu se doreşte o analiză a mecanismelor dictaturii. Profesorul din „Lecţia” este Dictatorul, este chipul, trupul şi creierul care „colecţionează” fiinţe umane, transformându-le încet în schelete cu sufletul extirpat, care se aşază, unul după altul, într-o vitrină fascinantă. Modelul pe care-l alege Mihai Măniuţiu pentru a pune în scenă acest text este cel al dictaturii din Coreea de Nord. Dar finalul spectacolului, care aduce imaginile proiectate ale celor mai mari dictatori din istoria ultimului secol, lasă loc mai multor piste de interpretare.

Cristina Cassian şi Oana Pellea în spectacolul „N(aum)”             FOTO Judy Florescu

„N(aum)”, un spectacol pe texte de Gellu Naum, regia Mariana Cămărăşan, un proiect UNTEATRU, susţinut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum. Cu Oana Pellea în rolul principal, montarea este o pledoarie pentru poezie şi pentru o înţelegere poetică a lumii. Oana Pellea şi Cristina Casian, stând pe o bancă, îmbrăcate în paltoane lungi, simple, negre, largi, cu pălării bărbăteşti pe cap, acelaşi model, una mergând spre ceva, cealaltă venind dinspre ceva. O întâlnire dincolo de timp, în drum spre moarte, în căutarea inconştientă a sensului. O valiză, o scenă goală, o lumină, o umbră, un foşnet de hârtie de ziar care trece straniu prin spatele scenei atunci când se rosteşte cuvântul „înger”...

Imagine din „Moliendo cafe”                                                        FOTO Teatrul German din Timişoara

„Moliendo café”, regia Silviu Purcărete, Teatrul German de Stat & Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Spectacolul reuneşte 2 trupe de teatru, 36 de actori, 44 de scaune, 12 mese, 20 de saci de cafea, zeci de litri de cafea, două luni intense de repetiţii. „Moliendo café” s-a născut din improvizaţiile actorilor care s-au desfăşurat sub îndrumarea artistică a regizorului Silviu Purcărete şi care au ca temă cafeaua şi lumea de arome şi senzaţii pe care acestea o evocă. Este astfel un spectacol creat de toţi participanţii atelierului de improvizaţie... Povestea nu există, doar fragmente disparate, cu imagini-obsesie ale lui Silviu Purcărete, şi senzaţii pe care spectacolul se străduieşte să le transmită. Istoria contrabandei cu cafea, capete tăiate, sânge mult amestecat cu boabe de cafea maro şi cu aroma vie care se răspândeşte în sală, o cafenea de aici şi de niciunde, un fel de clovn, care priveşte dintr-un fel de altă lume...

Iulia Colan în „Flori pentru Algernon”                                        FOTO Bogdan Bobocescu

„Flori pentru Algernon”, după Daniel Keyes, cu Iulia Colan, Teatrul Act din Bucureşti. După ce a prezentat acest one-woman show la diverse festivaluri şi concursuri unde a fost premiată, Teatrul Act a introdus în stagiunea curentă spectacolul. Textul lui Daniel Keyes propune o ipoteză pe cât de fascinantă, pe atât de terifiantă: cum ar fi dacă într-o zi ştiinţa ar descoperi o cale de a spori inteligenţa, în principiu pentru a corecta un defect din naştere, dar nu numai… Ai dreptul să treci pe cineva de la o stare de semi-animalitate la un IQ spectaculos, pentru ca apoi să revină la aceeaşi stare, după ce a atins un punct al inteligenţei care-l face să vadă lumea şi pe sine de la o înălţime ameţitoare? Un bărbat pe nume Charlie şi un şoarece pe nume Algernon vor trăi împreună această experienţă a „deşteptării” şi apoi a revenirii la starea iniţială.

Sabrina Iaschevici şi Ionuţ Vişan în „Trădare!”                                 FOTO UNTEATRU

„Trădare”, de Harold Pinter, regia Sânziana Stoican, UNTEATRU Bucureşti şi Primaria Sectorului 3 - Centrul Cultural “Casa Artelor”. Pusă în scenă în toată lumea, cunoscând şi o ecranizare de succes, piesa „Trădare” a lui Harold Pinter, scrisă în 1978, este considerată printre cele mai importante texte dramatice ale secolului XX. Povestea triunghiului amoros Emma–Jerry–Robert s-ar baza, se pare, pe un moment din propria biografie a autorului, şi anume o legătură clandestină cu o prezentatoare de la BBC, care i-ar fi marcat o perioadă bună din viaţă. Sânziana Stoican pune în scenă acest text în micuţul spaţiu de la UNTEATRU şi încearcă să vorbească despre felul subtil în care oamenii se înşală şi se trădează unii pe alţii. E istoria unor mici sau mari laşităţi. A unor vieţi trăite pe jumătate. E istoria lui „Pe tine te ador, dar ştii că am o familie acasă…” E o încercare reuşită de a discuta despre dragoste şi diversele ei nuanţe, despre căsnicie şi diversele ei nuanţe, despre prietenie, trădare, minciună şi adevăr.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: