The Guardian şi The Stage laudă spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?”, după textul lui Matei Vişniec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul, montat de Vasile Nedelcu după textul lui Matei Vişniec, "Şi cu violoncelul ce facem?" a atras deja atenţia presei britanice. The Guardian nominaliza „Şi cu violoncelul ce facem?” printre cele mai bune spectacole de vizionat în această săptămână, iar săptămâna trecută Natasha Tripney, redactor-şef al The Stage, nominaliza spectacolul printre cele mai bune zece spectacole de vizionat în cadrul acestei ediţii a VAULT Festival.

În perioada 8-12 februarie, Atelier Studio Theatre şi Institutul Cultural Român prezintă premiera britanică a piesei lui Matei Vişniec „Şi cu violoncelul ce facem?”, o satiră savuroasă şi mereu actuală a autoritarismului, care atacă frontal intoleranţa şi prostia. Spectacolul va fi prezentat în cadrul VAULT Festival 2017.

Amuzantă şi neagră, această comedie suprarealistă, semnată de cel mai jucat dramaturg român în viaţă, este pusă în scenă de o echipă creativă formată, aproape exclusiv, din artişti români stabiliţi în Marea Britanie: regizorul Vasile Nedelcu, actorii Simona Armstrong, Mihai Arsene şi Tudor Smoleanu, violoncelistul Nick Allen şi coregrafa Mălina Andrei. Coloana sonoră originală, interpretată live, aparţine lui Iancu Dumitrescu. Piesa va fi jucată în limba engleză şi este deja sold-out pentru trei dintre cele şase reprezentaţii programate.

Montarea a atras deja atenţia presei britanice. Cu doar două zile în urmă, Lyn Gardner de la prestigiosul The Guardian nominaliza „Şi cu violoncelul ce facem?” printre cele mai bune spectacole de vizionat în această săptămână, iar spătămâna trecută Natasha Tripney, redactor-şef al The Stage, nominaliza spectacolul printre cele mai bune zece spectacole de vizionat în cadrul acestei ediţii a VAULT Festival.  

Vasile Nedelcu a absolvit regia la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti sub îndrumarea profesorului Visarion Alexa. Între anii 1995 şi 1998, producţiile sale teatrale au fost selectate în repetate rânduri la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Vasile Nedelcu s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu aproape un deceniu, activând aici ca regizor şi profesor de teatru. A colaborat, în calitate de regizor, cu numeroase festivaluri de teatru, printre care Festivalul Glasshouse, Stourbridge, Edinburgh Fringe şi Brighton Fringe.

Desfăşurat în spaţiile industriale dezafectate aflate sub magnifica clădire a celei mai vechi gări londoneze, Waterloo Station, VAULT Festival este unul dintre cele mai la modă hub-uri ale industriei creative britanice din domeniul teatrului. Festivalul se bucură de o mare atenţie din partea presei britanice, de la marile cotidiene precum The Guardian sau The Independent până la publicaţiile de nişă precum This is Cabaret sau A Younger Theatre.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite