Solidaritate în vremea holerei

"Noi nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, noi le vedem aşa cum suntem noi." Anais Nin. Poate le vedeţi şi voi cu noi. Dar nu ca noi.

Bãnuiesc cã ştiţi ce se întâmplă la Green Hours de ceva vreme. Dacã nu, aveţi toate detaliile aici. 

Mă rog, haideţi să fim imparţiali (greu, sunt artist, iubesc Green Hours-ul ca steag de cultură şi lume mişto înfipt în mutra din ce în ce mai hâdã a vip-urilor venerice şi ieftinãtãţilor televizate) şi să zicem că asta e o versiune a poveştii. Dacă aţi participat la vreo mişcare Occupy Green Hours probabil vi s-a strecurat şi cealaltă versiune într-un pamfleţel pacifist plin de greşeli gramaticale. Sau poate sunteţi de altă părere în mod informat şi argumentat , caz în care aştept paşnic comentarii.

Partea despre care vreau sã vã povestesc eu azi are mai puţin legãturã cu instanţele, birocraţia, belicoşenia situaţiei şi mai mult cu atitudinea artiştilor români. De cam toate vârstele. De la actori iubiţi ca Maia Morgenstern la generaţiile noi, hulite de taximetriştii care zic "nu mai e actori cum ierea odatã" şi respinse de formulele angajatoare care blochezã posturile în teatre. Green Hours gãzduieşte şi iscã teatru de când "eram eu micã". Nume mari nu s-au sfiit sã intre în subsol, sã repete cu drag şi sã joace în fumul de ţigarã şi clinchetul paharelor. Vara se umplea Calea Victoriei de jazz din vocile şi instrumentele muzicienilor de aici sau de aiurea.

Prietena mea, Luiza Zan (câtã mândrie am când spun asta) a topit inimi şi minţi de zeci de ori cântând aici.  Premiile Uniter au coborât din turnul de fildeş pentru Florin Piersic Jr. la momentul "Sex, Drugs and Rock'n'roll", dar nu aveţi ce zice, era al naibii de bun. Spectacolele au luat premii la Edinburgh Fringe Festival ("Sunshine Play") şi au avut aplauze şi premii pe la New York ("Nils' Fucked Up Day"). În general, când îmi venea vreun amic din strãinatate şi avea chef de o bere, jur cã nu îmi venea altã idee decât Green-ul. Nu vreau sã fiu stindardul ţipãtor al unei mişcãri care mã precede cu mult. Abia în toamna lui 2009 am urcat pe scenã aici, şi, culmea, nu ca sã valorific cei 6 ani de facultate + master, ci ca sã fiu lãutarul care mã declar: am cântat. Mai mult, jam session. ("Acuma Joacã").  Am şi jucat. Din 2011, spectacolul lui Iris Spiridon "Trust Me if U Can" s-a renãscut la Green, în mijlocul publicului ãluia special, deştept şi cu energie bunã (dacã aţi citit pânã aici, despre voi e vorba, şi vã mulţumim).

Recent, ca un contraatac, actorii au început sã joace pe gratis (dupã cum ştiţi, actorii români sunt dealtfel miliardari, aşa cã nu a fost tocmai un deranj). Publicul a fost sfãtuit sã îşi aducã bãutura de acasã. Şi pentru cã lucrurile merg decent mãcar într-o nişã a societãţii, în mica noastrã revoluţie nu au existat infiltraţi care sã danseze "Pinguinul". Insurecţia pro-Green, pro-Voicu şi-a aflat un climax senzaţional în seara de 29 octombrie. Aproape 30 de actori au urcat pe scenã şi au protestat, cum ar veni, prin muncã. Au spus fiecare monoloage de aproximativ 10 minute din spectacole care au fost jucate în micul subsol din 2003 pânã astãzi. Mã bucur sã fi fost al 5-lea monolog al serii. Fac parte din mult prea puţine gãşti şi sunt un om cu nevoie de apartenenţã, uite cã am aparţinut.  A fost o searã superbã, actori ţâşneau din toate pãrţile, minunata de Tania Popa ne-a luat prin surprindere, Katia Pascariu ne-a dat o lecţie, Clara Flores a spus "Gracias a la vida", Radu Iacoban şi Tudor Istodor au electrizat casa cu hip-hop-ul lor abuziv din (Cu)cuienfrunte, Florin Piersic Jr s-a ocupat (ne era foarte dor de spectacolul lui) de segmentul &rock'n'roll şi ar mai fi încã multe momente senzaţionale. Adicã toate. Publicul, jumãtate civil, jumãtate actori a umplut spaţiul, se stãtea pe jos, se ofereau scrumiere, se pasau sticle de vin şi covrigi, mai urca cineva pe scenã, demenţã frumoasã şi justiţie poeticã.

My point is: veniţi la Green-ul lui Voicu, şi doar al lui. Veniţi în spaţiile neconvenţionale. Vedeţi teatrul aşa cum e el atunci când e altfel decât  cum vã aşteptaţi sã fie. Locul va supravieţui atât prin energia noastrã, cât şi prin a voastrã. Veniţi cu berea şi vinul de acasã, fumaţi pentru cã e voie mai puţin miercurea, bucuraţi-vã de noi în costumele noastre fãcute de acasã, cu texte tinere, prospeţime şi nerv, fãrã decoruri somptuoase, fãrã multã pompã. Teatrul e şi aşa.

P.S.: O ancedotã frumoasã. Eram la terasã cu distribuţia de la Nils acum douã veri. Actriţa Mãdãlina Ghiţescu şi cu mine aveam o idee. Ne-am strecurat uşor de la mas` şi am mers la Voicu. "Voicu, vrem sã îţi propunem un proiect". Fãrã sã dãm detalii, într-o clipã, ne-a rãspuns "Da." "Pãi stai sã-ţi zicem." "Nu conteazã, e da oricum." Eu atât am avut de zis.

P.P.S; Ba mai am de zis. "Trust me if U can" se joacã pe 28 noiembrie de la ora 20:30. Occupy!