După 46 de ani după spectacolul Teatrului Naţional cu „Regele Lear“ a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular, capodopera shakespeariană a revenit, în luna decembrie, într-o nouă versiune scenică, pe scena Mare a Naţionalul,  în montarea georgianul David Doiashvili. Regizorul a fost prezentat drept un mare nume, după  ce a mai fost invitat în Festivalul NETA în 2015 cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“. În spectacolul pus în scenă la Sala Mare a TNB nu şi-a confirmat însă valoarea.

Lear este interpretat, în spectacol, de Mihai Constantin, fiul lui George Constantin. Deşi Mihai Constantin face un efort extraordinar, într-un spectacol care durează aproape patru ore, din păcate, el singur nu poate susţine o montare dezlânată, cu scene vizibil nefinisate şi neîncheiate. Se vede că spectacolul a fost lucrat în grabă, dat peste cap ca să iasă premiera la timp, se simte lipsa unei coeziuni, în urma unor scene tăiate, mai ales în a doua parte. 

Sunt remarcabili Marius Manole, în rolul bufonului, Raluca Aprodu care o întruchipează pe Regan şi Isvan Teglas, în rolul lui Edgar, fiul lui Gloucester. Sunt unele scene, coregrafic, realizate foarte bine de Florin Fieroiu. De asemenea, şi montajul video, cu scene proiectate pe ecran, are  efecte speciale. Scenografia în alb este semnată de David Doiashvili, în partea a doua apare chiar o piscină în care ajung unele personaje.

„Regele Lear“ rămâne unul dintre puţinele spectacole în care nu am rezistat să stau până la sfârşit.  

Am încheiat anul teatral din 2016 cu Shakespeare, am început 2017 tot cu Shakespeare, de astă dată, la  Teatrul Bulandra, la Grădina Icoanei. Am văzut „Macbeth“, în regia praghezului Michael Docekal. 


Din păcate, am ieşit din sală cu acelaşi gust amar, la final. De această dată, spectacolul nu este susţinut nici măcar de actorul în rol principal, Marius Chivu, ci de Andreea Bibiri, o Lady Macbeth excepţională.

O montare eclectică, pe acorduri muzicale, cu actori şi actriţe care cântă live, o producţie care vrea să îmbine teatrul, muzica şi dansul într-un caleidoscop de imagini şi sunete de cele mai multe ori nefericite. Acţiunile sunt, la fel ca la Naţional, haotice,  nimic nu se leagă într-un fir dramaturgic şi într-o viziune închegate. Actorii se străduiesc mult, fiecare în parte ( de exemplu, Adrian Ciobanu, care e şi prima vrăjitoare, şi Duncan, şi portar, şi Lady Macduff, şi doctor, este remarcabil),  însă lipsind o viziune regizorală legată şi constantă, efortul vizibil al protagoniştilor e de cele mai multe ori zadarnic. Ei joacă mai multe roluri, devin vrăjitoare hermafrodite, mame-bărbaţi,  spirite antice, servitori, lorzi, soldaiţi, cai, ucigaşi, chiar şi....fotografi, cei mai mulţi se schimonosesc contorsionat dorind să fie moderni cu orice preţ.  

Sunt  şi unele monologuri sau scene bine lucrate, în coregrafia lui Arcadie Rusu. Costumele sunt din epoci diferite, amestecate, care nu au legătură cu scenografia sau cu vreun timp dramaturgic. Decorurile lui Martin Chocholousek sunt austere, cu zale, cu paravane transparente, în spatele cărora se dansează, se stă la masă sau sunt proiectate pe plasmă imagini video filmate în altă parte, care încearcă să facă legătura între acţiunile din textul lui Shakespeare şi ceea ce se întâmplă pe scenă.

În ambele producţii, despre care am scris pe scurt, vedem un efort uriaş din partea actorilor, din partea scenografilor şi a echipelor tehnice, a luminiştilor. Nici efortul din partea teatrelor nu e de ignorat, teatre care au oferit actori foarte buni, alături decondiţii de creaţie excelente.

Nu a fost însă suficient pentru a se naşte nişte producţii bune. Lipsa de viziune şi de coerenţă stilistică ale regizorilor sunt evidente în ambele spectacole.

Regele Lear

de William Shakespeare

Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare

Distribuţie: Mihai Constantin (Lear), Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareş Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franţei).
Regia şi scenografia : David Doiashvili.
Costumele: Liliana Cenean. Coregrafia: Florin Fieroiu.
Muzica originală: Nikoloz Rachveli Memanishvili. 

MACBETH 

de William Shakespeare

Teatrul Bulandra, Grădina Icoanei

Traducerea Horia Gârbea

Distribuţie: Marius Chivu (Macbeth), Andreea Bibiri (Lady Macbeth), Cornel Scripcaru (MacDuff) si Vlad Zamfirescu (Banquo), precum si Adrian Ciobanu, Ilinca Harnut, Irina Stefan, Flavia Giurgiu, Alin State, Alex Calin, Vlad Benescu, Anca Diana Rosu, Raluca Nicolae, Brian West si copilul Flavius Chivu.

Decorurile sunt realizate de Martin Chocholousek, costumele de Hana Fischerova, iar muzica originala de compozitorul Ivan Acher.

Coregrafia este semnata de Arcadie Rusu.